luni, 12 februarie 2018

SĂPTĂMÂNA ALTFEL: HOMESCHOOLING


Anunţ la intrarea în
 Muzeul de Ştiinţe Cosmo Caixa din Barcelona, referitor la locul de depozitare a obiectelor personale


Trei întrebări despre homeschooling la care am răbdare să răspund, mai ales când mă întreabă prietenii apropiaţi şi care ştiu că sunt bine intenţionaţi şi dornici să înţeleagă ce facem noi cu copiii ăştia ai noştri şi educaţia lor acasă.

1. De unde ştii tu ce ce are nevoie să înveţe copilul tău?


Nu ştiu. Şi nici învăţătorii nu ştiu care este lucrul de care are nevoie fetiţa mea, Emma sau fiecare copil de 6 ani, în parte. Ei ştiu în general ce cunoştinţe ar trebui să aibă copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 7 ani, de exemplu.
În România mai ales, aproape nimeni nu are nici suficientă energie, nici suficientă motivaţie şi nici suficient timp să acorde atenţie personalităţii fiecărui copil în parte.
Aşa că eu consider că ceea ce fac învăţătorii în sistemul românesc actual de învăţământ pot face şi eu: iau o programă şcolară şi cursurile din facultate de modul pedagogic şi mă uit pe ele să văd ce ar trebui să ştie un copil din punct de vedere intelectual şi cum ar trebui să se dezvolte un copil din punct de vedere emoţional, social şi cognitiv, în intervalul 6-7 ani (cum este Emma).
Slavă Cerului, pot găsi informaţii corecte din belşug pe internet! Dar din conştiinciozitate şi curiozitate, am zis să citesc şi eu programa şcolară pentru învăţământul preşcolar, să fiu sigură că îmi îndrum cât mai bine copilul. Aşa de ideal şi de nerealist sună, încât cu greu am putut-o parcurge. Vă invit să o citiţi şi voi aici şi să vă gândiţi la motivaţia cadrelor didactice 😊
Revenind la informaţiile de care are nevoie copilul meu, pentru mine e simplu: Emma face calcule peste ordinul sutelor şi acum începe să înveţe şi principiul după care se face înmulţirea numerelor. Nu are nici 7 ani dar e pasionată de matematică, nimeni nu o forţează, ea cere tot mai multe explicaţii.
În română scrie foarte bine şi citeşte destul de bine aşa că a hotărât că ar fi timpul să înveţe să scrie şi să citească şi în engleză. Am început cu cuvinte foarte simple. Merg în ritmul ei şi sunt alături de ea când vrea să avanseze.
Am zis să nu o menţionez şi pe Iris, care are 5 ani dar cunoaşte toate literele şi poate citi cuvinte simple. Ea ar trebui să fie grupa mică la grădiniţă.
Pot eu să le opresc din învăţat pe vreuna dintre ele, pe motiv că au doar 5 şi aproape 7 ani şi că la vârstele astea, conform programei şcolare, ar trebui să ştie doar x,y şi z?
Nu, aşa cum nici pe mine nimic nu m-a oprit să învăţ să citesc la 5 ani şi să mă plictisesc de moarte în clasa întâi.

2. Ce te faci când nu vei mai şti să îi explici?


Asta e o întrebare grea şi răspunsul e şi mai greu: le dau la meditaţie! 😊 Mă rog, pot spune că le caut un profesor care să le îndrume mai departe, în cunoştinţe mai avansate. Dar pe scurt şi pe româneşte, asta înseamnă: le dau la meditaţie.
La toate materiile? Mai sunt întrebată.
Păi, am auzit de copii care fac meditaţii încă din ciclul primar. La toooaaate materiile! 😊
Nu, nu la toate materiile, pentru că, la fel ca orice altă fiinţă umană, şi ele vor avea câteva obiecte de interes, pe care vor vrea să le aprofundeze. Pentru restul, sunt sigură că vor şti să facă legătura între materii, mai există şi atlase, biblioteci, documentare, cursuri gratuite online (de exemplu: aici şi aici), Google, prieteni de la care să înveţe.
Deja le văd cum încep să facă legătura între un loc geografic şi istoria lui, de exemplu. Pentru că eu sunt o mamă pisăloagă şi nu le pot răspunde simplu când mă întreabă copiii un cuvânt în spaniolă, fără să le mai menţionez şi alte vreo două-trei ţări unde se vorbeşte spaniola şi fără să scot aşa, pur întâmplător, şi un atlas pe care să le arăt unde se află America Latină şi să le spun câte ceva şi despre conquistadori. Şi ăsta e doar un exemplu despre cât de insistentă sunt eu cu informaţia, pe principiul: ele mă întreabă  de un deget şi eu le arăt toată mâna 😊

Sursa: Pinterest via HomeschoolBase.com

Emma explicându-i lui Iris diverse din Atlasul Copiilor

Explorand harta lumii la Muzeul de Ştiinţe Cosmo Caixa, Barcelona

3. Cum faceţi cu socializarea?


La început, această întrebare mă enerva rău de tot dar acum mi-a trecut 😊 În afară de faptul că ele sunt două şi învaţă negociere la greu una de la alta, ele au mulţi prieteni homeschooleri cu care se văd, mai merg cel puţin o dată pe săptămână la câte un curs sau atelier şi în plus au prieteni care merg la şcoala clasică şi cu care se văd şi fac schimb de impresii şi idei. E foarte interesant să îi ascult, când povestesc pe lângă noi. 😊
Voi fi sinceră: m-am temut că fetele mele nu vor şti ce este aceea disciplina în cadrul unui grup organizat însă, spre marea mea surprindere, oriunde le-am dus şi au trebuit să asculte de un coordonator, au respectat indicaţiile fără probleme şi au colaborat foarte bine cu ceilalţi copii. Pur şi simplu şi-au dorit să fie acolo, erau curioase şi au înţeles că există reguli pe care trebuie să le respecte.

Cam atât astăzi despre homeschooling.

Vom reveni cu amănunte, vorba lui Apolodor 😉

joi, 8 februarie 2018

Ultima mea naştere la spitalul de stat. O poveste râsu'-plânsu'!


Intensitatea contractiei ma surprinde si ma trezeste. Asta a fost puternica, cred ca e cazul sa il sun pe Florin. E 9,30 a.m. Ii spun sa nu se grabeasca, eu mai stau acasa, sa-mi fac travaliul zen si frumos in cuibusorul meu, va fi bine, va fi lin, va fi ca la Emma.

"Maaamiii, de ce doare asa de rau de data asta?" o intreb eu pe mama in timp ce ma tin cu mainile de masa. Parca la Emma nu durea asa dupa doar doua ore de travaliu! Mama ma priveste ingrijorata si ma sfatuieste sa il chem pe Florin sa ma duca la spital. "Nuuu, ca eu mai stau sa imi fac travaliul meu zen in casa mea", ii zic eu printre dinti, in timp ce ii dau Emmei sa suga pentru ultima oara in timpul sarcinii.

Spre usurarea mamei (care isi facuse planul mental cum sa ma ajute sa nasc - mi-a marturisit mai tarziu), plecam la spital undeva dupa ora 12. Ne oprim si pe la Mega, sa mai cumparam cate ceva. Inspir in genunchi intre banchete, expir pe bancheta din spate si tot asa. De-aia mi-e mie draga masina noastra mai veche!

Ajungem la spital cu mine tot Kinder Surprise 2-in-1. Florin propune sa ma lase la usa de la Urgente, eu insist sa merg pe jos din parcare pana la intrare, mai fac miscare, ne mai dilatam. E bine in miscare, ma doare suportabil! Ajungem la receptie, ma sprijin de biroul lor si respir pe contractii in timp ce Florin imi face internarea. Eu nu mai sunt in stare sa imi spun nici numele.

Deodata apare o femeie de serviciu, ma vede si isi da seama imediat ce fac, asa ca imi zice pe o voce de cheerleaderiță americancă: "Vi-ne be-be! Vi-ne be-be!" O privesc la fel de dragastos cum l-as fi privit pe Dragnea daca ar fi venit in piata la proteste. Ea, saraca, se schimba la fata, pune mana pe mana mea si imi sopteste: "Nastere usoara!" Imi adun toate fortele sa ii zambesc pentru gestul ei atat de cald si sa ii multumesc.

La camera de garda, toata lumea se panicheaza ca mai am 2 cm si nasc si doctorul meu nu e, sa-l anunte cinevaaaa! Că îl anunţasem eu deja era un fapt irelevant.

Asistenta imi aduce un scaun cu rotile pe care sa stau cat urcam cu liftul la sala de nasteri. Eu ii spun ca prefer sa stau in picioare, sa fie bine, ca sa nu fie rau. Ea imi zice: "Doamna, stati jos ca mai aveti putin si scapati copilul!" Nu mai am energie si pentru ea, asa ca iau loc.

Medicul de garda il suna alarmat pe medicul meu: "Vino, ca doar membranele mai tin copilul asta! Naste aici!" Ce soc: voi naste intr-o sala de nasteri pe sectia de obstetrica-ginecologie! Intre timp, e amabil sa ma incurajeze: "De ce va chinuiti, doamna, atat sa nasteti si nu ati facut cezariana? Stiu eu o araboaica care a facut 13 cezariene, pana i-a facut seicului baiat. Daca vreti, v-o arat, ca e pe internet!"

Chiar asa, de ce nu fac eu cezariana acum, la dilatatie 8-9? Stupida cum sunt, il intreb daca il lasa pe Florin sa vina la mine. Eram in sala de nasteri, doar ca stateam la monitorizare (adica eram imbracata complet si cu picioarele inca apropiate). "Nu! Eu nu sunt de acord cu asa ceva! Daca barbatul asista la nastere, s-a terminat tot!" Ma intreb în gand la care "tot" s-o fi referind...

Si apoi aud o voce vesela: "Gata, haideti sa nastem! Vreti sa il chem si pe sot? Nu? Sunteti sigura?"

Nu, nu era infirmiera de mai devreme, era medicul meu cel normal la cap. Mai nascusem o data cu el, il stiam, ma incuraja, o simteam pe Iris ca e pe pozitie dar mai aveam nevoie de ceva. L-am privit drept in ochi, am deschis gura si am inceput sa URLU! Pentru toate femeile care au nascut vreodata în spitalele din România, pentru toate femeile care în loc de încurajare au primit tradiţionalul "Ce urli ca apucata??" Pentru toate femeile la care face referire acest articol cutremurator: https://recorder.ro/nastem-si-noi-azi-industria-cezarienelor-alimentata-de-teama-comoditate-si-lacomie-video/

Să fi tot urlat asa vreo...10-15 secunde!😊

L-am vazut pe doctor ca incremeneste dar nu mi-a zis absolut nimic. I-am spus eu, in schimb: "Gata, acum sunt gata sa imping!"

Si intr-un minut (sa fi fost?) am ajutat-o pe Iris sa apara pe lume. Era 15:40.

Mi-au pus-o pe mine, l-am lasat pe doctor sa il cheme pe Florin (sa-i fac omului damblaua!), a fost emotionant si unic si irepetabil, dar asta doar pentru ca eu eram şi la a doua nastere si imi cunosteam foarte bine corpul. Si in egala masura pentru ca aveam incredere mare în medicul meu care a fost la inaltimea asteptarilor mele, in ciuda obiectiilor colegilor lui şi în ciuda faptului că am nascut in spitalul cu cea mai mare rată de cezariene din Bucuresti (de unde si comentariile medicului de garda).

Desi au incercat sa imi fure zen-ul, desi numai sustinuta nu m-am simtit de personalul medical, cu exceptia femeii de serviciu si a medicului meu, fireste, eu consider ca am avut o nastere asa cum mi-am dorit-o eu, chiar mai reusita decat la Emma, cu interventie minima din partea medicului meu (si aici nu ma refer la epidurala sau epiziotomie, care nu au existat in cazul meu), pentru ca eu stiam una si buna: trebuia sa ma concentrez sa o ajut să vina pe lume pe fetita asta cu ochi mari si blanzi, cu zambet luminos si cu manute moi, care azi implineste deja cinci ani!

La multi ani, inimioara!

luni, 5 februarie 2018

CONTROLUL GINECOLOGIC ANUAL COMPLET VĂ POATE SALVA VIAŢA!


Dragilor, am încercat să scriu într-o notă pozitivă, să fac o introducere dar simt nevoia să strig: MERGEŢI ÎN FIECARE AN LA CONTROLUL GINECOLOGIC DE RUTINĂ!

Ştiu, ştiu că poate fi neplăcut, stânjenitor, incomod dar vă poate salva viaţa!

Şi eu am mers de curând la controlul ginecologic anual complet. Iată în ce a constat el:

1. un examen ginecologic clasic, uşor incomod şi stânjenitor, după cum ştiţi dar nedureros şi destul de rapid. În urma lui, mi s-au recoltat probe pentru testul Babeş-Papanicolau, denumit pe scurt Papanicolau şi care mai este numit şi frotiul Papanicolau şi este folosit cu scopul identificarii modificarilor celulare anormale de la nivelul cervixului si pentru screeningul cancerului de col uterin.

În România, cancerul de col uterin este al doilea tip de cancer, după cancerul mamar, care provoacă cele mai multe decese în rândul femeilor, în ciuda faptului că este cea mai uşor de prevenit formă de cancer.

Şi la ce mă ajută pe mine testul acesta? vă întrebaţi.

Testul Babeş-Papanicolau ajută la depistarea leziunilor de col precanceroase  care pot fi tratate şi astfel cancerul poate fi evitat. De asemenea, depistat în stadiu incipient, cancerul de col poate fi vindecat.

Şi dacă nici asta nu vă convinge să mergeţi să vă faceţi un test Papanicolau anual, haideţi să vă dau un argument mai sentimental: datorită unui astfel de test de rutină, pe care îl făcea o dată la 6 luni, după ce a împlinit 40 de ani, la recomandarea medicului ei, mama trăieşte şi azi iar copiii mei se pot bucura de bunica lor! True story, nu doar statistici! Dar e adevărat că mama mergea la control cu sfinţenie!

Atenţie: înainte cu 48 de ore de efectuarea testului Babes-Pananicolau, trebuie să evitaţi orice spălături vaginale, contactul sexual sau orice tip de medicaţie administrată local. De asemenea, testul nu se face în timpul menstruaţiei!

Vă rog să citiţi şi aici despre cancerul de col uterin: http://www.canceruldecol.ro/

Continuând aventura mea la controlul de rutină, a urmat apoi:

2. o ecografie transvaginală. 

La ce foloseşte o astfel de ecografie? Păi, după cum mi-a spus medicul meu, foloseşte la depistarea oricărui amănunt care i-ar fi putut scăpa la examenul ginecologic clasic: leziuni pe col, chisturi pe ovare, fibroame ale uterului, semne suspecte care ar putea indica un cancer de ovare.

Anul trecut, în urma ecografiei transvaginale, am descoperit că aveam un fibrom. Era mic, însă ţinând cont de istoricul familiei mele, cu mamă şi bunică operate de fibrom, m-am pus în gardă şi am fost foarte atentă la menstruaţiile mele, la consistenţa şi culoarea lor, la frecvenţa lor şi la simptomele asociate menstruaţiei. Dacă ar fi apărut modificări notabile, m-aş fi dus la doctor mai repede de un an de la ultima consultaţie.

Dar nu au apărut iar la ultima ecografie transvaginală a rezultat că fibromul meu s-a eliminat şi că totul este în regulă cu minunatul meu aparat reproducător. Trebuie să recunosc că am simţit o maaaare uşurare la auzul acestor veşti!

Mai aveam de făcut şi ultimul pas din controlul geinecologic anual complet, şi anume:

3. O ecografie mamară.

Aş vrea să ştiţi că nu e dată să nu fi făcut această ecografie şi să nu îmi fi fost inima cât un purice, deşi nu am istoric de cancer mamar în familie. Şi mai cunosc şi câteva femei absolut minunate care au depistat cancerul mamar la timp. Ele sunt o inspiraţie pentru mine!

Aşadar, cu mare teamă mi-am lăsat sânii examinaţi. Ştiam că am un mic chist absolut inofensiv la unul dintre sâni, aşa că aşteptam cu sufletul la gură să îl aud pe medic vorbind.

"Totul bine şi aici, doamnă!" l-am auzit rostind, spre marea mea uşurare. 
Chistul s-a retras şi el, probabil a fost o reacţie la schimbările hormonale produse în timpul alăptării, mi s-a spus. 
De asemenea, medicul mi-a confirmat ceea ce ştiam şi tot auzisem deja: alăptarea protejează împotriva cancerului mamar, datorită nivelului mai scăzut de estrogen secretat în timpul alăptării.
Am găsit mai multe explicaţii, în engleză, aici: http://www.breastcancer.org/research-news/breastfeeding-may-lower-recurrence-risk

Probabil că ştiţi deja cât de îndelung mi-am alătat eu copii dar sunt convinsă că şi femeile care nu şi-au alăptat copiii ani de zile dar care au un stil de viaţă cât mai echilibrat şi care merg şi cu regularitate la un control ginecologic au toate şansele să prevină sau să depisteze şi să învingă cancerul mamar depistat în fază incipientă!

Acestea fiind spuse iar veştile fiind absolut minunate în legătură cu sănătatea mea, aş vrea să vă mai dau câteva detalii practice, care sper eu să vă ajute, să vă îndrume şi să vă încurajeze să faceţi acest control de rutină.

Aşadar, eu am mers la control la o clinică privată din Bucureşti şi toată consultaţia, constând în cele trei etape despre care v-am povestit şi recoltare de probe pentru testul Babeş-Papanicolau, a durat aproximativ 40 de minute. Este adăvarat că am avut noroc şi ca ecograful să fie în acel moment în cabinetul domnului doctor, dar ideea este că durata consultaţiei este foarte rezonabilă.

Costul consultaţiei complete, incluzând testul Papanicolau, a fost de 720 lei.
Nu ştiu dacă se poate deconta ceva prin Casa de Asigurări de Sănătate. Eu sunt freelancer şi nu am abonament de sănătate la nicio clinică privată.
Altfel, suma e aproximativ cu 100 de lei mai mare decât ce am plătit în altă parte, dar şi controlul şi abordarea au fost mai pe placul meu.
Din punctul meu de vedere, aceasta e suma de bani cheltuită cel mai cu cap din toţi banii pe care îi cheltuiesc eu pe parcursul unui an.😊

Rezultatul testului Papanicolau l-am primit pe e-mail şi l-am trimis mai departe, tot prin e-mail, medicului care l-a citit şi mi-a confirmat că este totul în regulă, invitându-mă să ne revedem peste un an.

Sper să vă inspire şi să vă ajute experienţa mea la medic şi informaţiile oferite aici.

De asemenea, mai am în minte un articol scris de Ana Nicolescu, care m-a inspirat şi mi-a dat curaj: https://mamicaurbana.ro/analize/

Când avem la îndemână şi de ales între atâtea informaţii şi instrumente, este păcat să ne neglijăm sănătatea, lăsându-ne dominate de teamă şi jenă.

Viaţa e atât de frumoasă şi atât de fragilă! Aveţi grijă de voi!

luni, 29 ianuarie 2018

Cu rulota în vacanţă


Eu la cort și la rulotă - nu, mulțumesc! am spus ani de zile, ca și cum nu aș fi stat niciodată la cort pe pajiștea de la Padina, când eram studentă. Sau ca și cum aș putea uita vreodată primul 1 mai din studenție, tot cu cortul.
 
Mda, frumos, romantic dar friiiiggh!!!! Urăsc frigul din toată inima, așa că eu nu (mai) stau la cort! am decis cu hotărâre.
Atunci hai la rulotă! mi se șoptea în cască.

Rulota e mică și scumpă. Ce să faci cu rulota, unde gătești, cum dormi în spațiul ăla așa de mic? mă întrebam eu, care văzusem rulote doar de afară. Și unde faci...duș??? Cum te..."relaxezi" pe tron? CUM si UNDE verși WC-ul? Mie treaba asta îmi cam pute! Nu, mulțumesc! De aia trăim în secolul 21, să profităm de el și de hotelurile și pensiunile și bookingurile și airbnburile lui, cu veceu în casă, cu apă curentă! o țineam eu pe a mea.


Și apoi a apărut EA! Era frumoasă, luminoasă, curată și spațioasă si bine dotată unde trebuie! A fost simpatie la prima vedere. Am zis că hai, tot mă simt eu așa, o nouă femeie 😉, hai să văd cum se adaptează o femeie nouă în rulotă! O testăm o vară și dacă nu și nu, o dăm mai departe.

Începusem să prind drag de ea încă de când am început să o gătesc și să o primenesc de plecare în tabăra de homeschooling. Dar mă gândeam că o fi emoția lucrului nou din viaţa noastră și nebunia sub semnul căreia acceptasem să o cumpărăm.

Vedere spre dormitorul nostru

In dreapta - dormitorul fetelor. In stanga - usa de la baie

În sfârșit, aranjată și dichisită și plimbată vreo câteva sute de kilometri, dintre care o parte pe Valea Oltului, am campat-o la locul cu pricina, la munte.


După prima noapte, am continuat să-mi reneg sentimentele și am zis că poate mă bucur eu că nu dorm la cort și prin comparație, normal că în rulotă e mai bine.
A doua zi, mi se părea incredibil de ușor cât de repede găsesc lucrurile prin ea fără să simt nevoia totuși de mai mult spațiu. Ce ușor mergea plita și ce repede îmi fierbea apa sau laptele! Ce bucurie când am montat și cortul atașat la rulotă și ne-am organizat mica noastră "verandă" unde aveam să ne relaxăm seara, la un pahar de vorbă, cu prietenii!

Bucataria

A doua, a treia seară, continuam să fiu mulțumită de condiții și bucuroasă că avem rulotă.

A urmat un weekend ploios și rece. Fetele tare s-au bucurat: puteau refuza în continuare să iasă din rulotă, acum și cu motiv! Stăteau toată ziua și colorau, își spuneau povești, citeau din cărțile aduse cu noi, Emma o punea seara pe Iris la culcare în patul lor unde au dormit fericite, fără să ceară vreodată prezența unuia dintre noi. Acesta a fost şi punctul de plecare pentru a prinde avânt să doarmă fără noi.

Dormitorul extins :)

Pe lângă copiii noștri, mai veneau alți 3-4 copii dornici să stea și să vadă și ei cum e în rulotă. În momentele astea trebuie să recunosc că nu rămâneam mereu zen și i-am invitat adesea pe toți afară, la iarbă verde, aer de munte și socializare. Plecau supărați, fetele mele declarându-mă cea mai rea mama în timp ce părăseau rulota.
Oh, well↘

My feelings exactly

Având o sursă de curent electric, rulota era conectată la priză de unde curentul se ducea mai departe să ajute frigiderul să funcţioneze şi telefoanele şi laptopul să se încarce. Avem şi un panou solar pe care l-am folosit doar pentru pompa de apă şi pentru luminile din rulotă şi din exterior (vezi mai jos detaliile tehnice amănunţite). Deci atmosfera era veselă și plină de voie-bună iar eu mă îndrăgosteam din ce în ce mai tare de rulotă.


Și totuși, ce faci când te…trec nevoile? Păi, rulota e dotată cu o micuţă cămăruţă pe post de baie, unde avem o chiuvetă de plastic rabatabilă şi un WC care are două părţi: “tronul” şi baza pe care stă el, care este de fapt bazinul de acumulare al “resturilor alimentare”, ca să fiu poetică. “Tronul” este separate de bazin printr-o trapă care se deschide şi se închide manual, prin glisare, imediat după ce resturile au ajuns în bazin iar bazinul este detaşabil, astfel încât conţinutul lui să poată fi deversat la un WC. Mă rog, sună complicat dar se simplifică mult treaba 😊când realizezi că nu trebuie să mergi în boscheţi la 2 noaptea, să faci un pipi.

Daaar a venit şi ziua în care s-a umplut WC-ul! Toate scenariile horror mi-au dispărut din minte când mi-a spus Florin că, datorită soluţiei de dizolvare a deşeurilor, Aqua Kem Blue, pe care a pus-o in vas, tot ce a deversat a fost un lichid albastru cu miros de odorizant de mașină iar vasul s-a curățat foarte ușor cu jetul de apă de la un furtun. De aceea nici nu au fost probleme cu niciun fel de miros dinspre zona băii, nici măcar pe caniculă!

Să revenim la chiuvetă, care are deasupra ei o oglindă dar nu despre asta voiam să spun, ci despre bateria ei, care se poate scoate din suport şi se poate tranforma în duş. Apa pentru duş se poate încălzi cu ajutorul boilerului conectat la butelia de gaze dar noi lăsam apa toată ziua în soare şi când o băgam în instalaţie, aveam apă caldă la 35-37 de grade, aş zice eu.

Biroul de pe plajă

Şcoala de pe plajă

Să trecem acum la detaliile foarte tehnice, oferite de al meu soţ. 

Avem aşa:

1. Varianta în camping (cu sursă de curent):


- folosim curentul de la priză pentru frigider şi pentru laptop-uri. Folosim panoul solar pentru pompa de apă, becuri, telefoane (avem un încărcător pentru maşină pe care l-am folosit)

- apa este la îndemână, aşa că nu ne limităm şi folosim 60-70 de litri pe zi - care se scurg într-un recipient (care are aproximativ 50-60 de litri, dar şi roţi) pe care apoi îl ducem şi îl golim la canalizare (apă gri - adică apa de la duş şi chiuveta de la bucătărie, nu de la toaletă)



2. Varianta "în sălbăticie" (adică pe plaja din Bulgaria, fără sursă de curent şi de apă potabilă): 


- curentul ne este asigurat de un panou electric no-name care furnizează maxim 80 de W (vara avem cam 14 ore de soare puternic - aşa că produce cam 1Kw/zi). Acest curent (atunci când nu este folosit direct de telefoane/invertor pentru laptop sau altele) se duce şi se stochează într-o baterie specială pentru panouri electrice (baterie fără întreţinere, cu gel) care are 100 Ah (adică în mod ideal putem stoca aproximativ maxim 1Kw).


- becurile din rulotă sunt led si consuma foarte puţin - nu sunt o problemă.


- pompa pentru apă este tot pe 12v (merge tot de la panoul solar/baterie direct) - şi nu am simţit că descarcă prea mult din baterie (nu am ajuns în situaţia să ni se termine curentul din baterie noaptea decât cu o singură excepţie, când ziua au lucrat două laptop-uri toată ziua, plus vreo 4 telefoane care s-au încărcat şi am făcut şi humus şi supă cremă în aceeaşi zi - pe scurt... am folosit foarte mult curent).


- frigiderul atunci când suntem "în sălbăticie" îl folosim pe gaz din butelie.Nu vă speriaţi!!! Noi am umplut butelia şi s-a terminat după 2 săptămâni de gătit zilnic, fără frigider (în camping) şi încă 2 săptămâni de gătit şi frigider (off-camping).


- apa am obţinut-o de la o fântână despre care nu eram foarte siguri că ar fi potabilă, aşa că am folosit-o doar la spălat. Am consumat mai puţin decât atunci când era la îndemână - cam 40 de litri/zi.


Avem şi posibilitatea de a încălzi rulota cu o aerotermă care funcţionează cu gaz din butelie, dar la noi nu a fost cazul (am folosit-o doar vara).


Butelia pe care am folosit-o noi a fost schimbată la o staţie normală de butelii - adică avea în interior butan. Ulterior am aflat că ar exista şi varianta cu propan (pe afară este folosită de toţi cei care au rulote, dar în România este doar pentru uz industrial - aşa că este mai greu de găsit). Avantajul la butelia cu propan este că o umpli la începutul sezonului şi te ţine până când se termină - are o putere calorică mult mai mare (chiar dacă butelia costă mai mult), în plus debitul nu diferă în funcţie de temperatură.



Așadar, acum că am lămurit toate aspectele tehnice, vă reamintesc că noi avem o rulotă "bătrână", din '91 și că probabil rulotele mai tinere sunt mai bine dotate, mai bine izolate și parfumate :)) Nu mai zic de autorulote, la care am cam început să visăm…

Până vara trecută, nu mi-aş fi imaginat ce bine mă voi simţi în vacanţă într-o o rulotă în jurul căreia am adunat multe amintiri minunate iar acum deja am început să ne facem planul cum să facem să o scoatem la plimbare cât mai repede anul ăsta!

Sper să vă fie de folos povestea noastră, să vă lămurească, într-o anumită măsură, temerile și pretențiile legate de cazarea în locuri "neconvenționale" și mai ales sper să vă inspire să explorați!😊

Iar dacă nu vă inspiră rulota, poate vă voi povesti despre maşina noastră electrică.😉

joi, 25 ianuarie 2018

Le-am vorbit copiilor despre divorţ

Trăim vremuri extraordinare, în care speranţa de viaţă este mai mare ca oricând. În aceleaşi minunate vremuri, înstrăinarea oamenilor unul de altul şi izolarea lor este mai adâncă decât oricând. Aşa se face că relaţiile devin din ce în ce mai complicate, sub presiunea falselor standarde impuse de societate dar mai ales din cauza „bagajului” emoţional nerezolvat pe care fiecare dintre parteneri îl aduce într-o relaţie şi a modului în care a învăţat în copilărie să gestioneze situaţiile dificile. Şi nimic nu „zgândăreşte” şi nu scoate mai bine la suprafaţă emoţiile neprocesate din copilărie decât apariţia unui copil în viaţa adultului.

Şi aşa se face că eu şi Florin am înţeles câtă nevoie au copiii noştri să le rămânem alături şi să le ajutăm să îşi înţeleagă şi să îşi integreze cât mai bine emoţiile, mai ales pe cele mai puţin plăcute. Şi evident că mă refer aici (şi) la furie, acea furie care le face pe fetele noastre să îşi care palme şi uneori chiar pumni şi picioare! Ştiu, e şocant, mai ales că sunt fete. Sunt ironică, desigur.

Dacă citiţi cu atenţie orice atlas despre animale, veţi vedea acolo că puii de animale se bat şi se luptă în joacă tocmai pentru a se antrena pentru viaţă, ca să scurtez ideea.

Şi Doamne, ce intens se mai pregătesc fetele noastre uneori pentru viaţă! Şi eu prin ce stări pot trece atunci, nu vă pot explica!

Dar iată că săptămâna trecută am reuşit să mă controlez şi să nu mai intervin între ele dacă nu văd sânge sau dacă nu aud „trosc!”. Cearta lor a continuat şi în maşină, fiecare comunicându-i celeilalte cât de proastă şi rea şi idioată este!

-  Fetelor, le-am spus eu, ştiţi bine că şi vorbele rănesc foarte tare! Aveţi grijă ce vă spuneţi,
mai ales când sunteţi nervoase şi nu mai gândiţi clar!

- Şi ce dacă? Mie nu îmi pasă dacă rănesc pe cineva cu vorbele mele! zice Emma, vehementă.

Eu respir adânc, gândindu-mă ce ar trebui să îi răspund. Florin simte că am nevoie de ajutor şi continuă el discuţia:

- Ştii, Emma, tu poţi alege să nu îţi pese şi la fel şi cei jigniţi şi răniţi pot alege să nu mai fie prietenii tăi şi să te evite. Uite, de exemplu, dacă eu i-aş vorbi mereu urât lui mami şi aş jigni-o, ea nu ar mai vrea să stea cu mine. Probabil că ar divorţa de mine.

 - Sigur că da! intervin şi eu. Eu nu aş accepta ca oamenii, mai ales cei care spun că mă iubesc, să mă rănească mereu şi să nu ţină cont de sentimentele mele! Eu ştiu cum este să fii foarte nervos şi să nu îţi mai poţi controla furia dar exersez într-una să mă calmez şi să rezolv problema. Mai ales cu tati, pe care îl iubesc şi pe care nu vreau să îl rănesc. Ajută mai mult să spunem ce simţim noi, în loc să îi insultăm pe ceilalţi.

Emma a tăcut. Iris tăcea şi ea.

Uneori e nevoie să intervenim şi să le despărţim. De cele mai multe ori, le explicăm până ne doare gura că nu putem arunca aşa cu vorbe, că şi vorbele rănesc foarte tare.
Încerc să le învăţ să îşi exprime părerea dar să nu şi-o impună, mai ales cu forţa. Iar atunci când nu sunt de acord cu celălalt şi nu pot ajunge la o înţelegere, să se depărteze, pur şi simplu. „Violenţa duce întotdeauna la violenţă! Chiar dacă e „doar” verbală!” le repet ca o moară stricată. Pentru că copiii au nevoie de îndrumare şi de limite, au nevoie să se simtă iubiţi dar le facem rău dacă îi facem să se simtă buricul pământului şi le dăm întotdeauna dreptate, chiar şi atunci când nu e cazul.

Până am ajuns în parc erau deja prietene, după un potop de „scuză-mă!” şi „iartă-mă”!

Lumea ar fi un loc mai frumos chiar şi iarna dacă am învăţa cu toţii să ţinem cont şi de sentimentele celorlalţi, fie ei oameni mari sau mici.