Dragostea în vreme de concediu

Voiam să povestesc cum e dragostea noastră din cuplu în vreme de concediu, forţând puţin o parafrazare după romanul lui Marquez. Dar apoi am realizat că dragostea noastră în concediu e la fel ca dragostea noastră din restul anului: prezentă, pur şi simplu.

M-am gândit mult şi mi-am dat seama că am renunţat -temporar- la multe „eu”-uri când am devenit mamă.

În primul rând, am renunţat, inevitabil, la „eu, meseria mea” pentru că îmi doream să am grijă de bebeluşul meu, să stau cât mai mult cu el, să ne conectăm. Nu am ştiut de la început asta, credeam, speram şi visam (cai verzi pe pereţi) că mă voi întoarce la biroul de acasă peste 3-4 luni. But nope!

Apoi am renunţat -temporar, da?- la „eu, fiica”, „eu, sora”, „eu, animal de societate” şi aş fi fost tentată să scriu că am renunţat şi la „eu, femeia” dar gândinu-mă mai bine, am realizat că la asta nu aveam cum să renunţ niciodată, pentru că pentru mine, să fiu femeie înseamnă mai ales să iubesc. Şi îmi iubesc copiii până la marginea Universului dar îl iubesc şi pe tatăl lor la fel de mult.

Niciodată nu am stat la pândă să-i număr greşelile, ca să am ce-i reproşa şi motive să-i scot ochii. Şi vă rog, nu ridicaţi din sprânceană, am văzut în jurul meu atâtea exemple, încă de când eram foarte tânără. Ba chiar mi-a explicat odată o prietenă că ea îl „bâzîie” tot timpul pe soţ la cap, să ştie „ăsta” că ea e tot timpul cu ochii pe el şi să-i fie clar că cu ea nu-i merge! Şi nu i-a mers. Au divorţat destul de repede.

Aşa că la noi, dragostea în vreme de vacanţă este, cum ziceam, fix ca aia din restul anului: existentă cu zâmbete şi îmbrăţişări, atingeri şi sărutări şi „te iubesc”-uri, sub privirile amuzate ale fetiţelor noastre: „Iar spuneţi vorbe romantice! Iar vă pupaţi!”. Cu discuţii în contradictoriu şi cerut scuze pentru neînţelegeri şi pentru lipsă de răbdare, pentru că şi în concediu apar situaţii tensionate, nu? Căci dragii de copii nu au, dom’le, un mod pe care să îi setezi! Modul „Concediu”, cu următoarele funcţii: cooperare, răspuns la întrebările părinţilor, somn de prânz, mâncat doar sănătos şi culcat devreme. N-au nici mod de-ăsta şi nici manual de utilizare la naştere. Dar să fim optimişti: ştiinţa face progrese!

Deci dragostea în vreme de concediu rămâne la fel: o constuim, o (era să scriu "udăm" dar zic să nu se interpreteze) plivim de buruienele care apar, o întreţinem şi o manifestăm în faţa copiilor, ca să vadă în famile cum e normal să fii tratat, cum e normal să ţi se vorbească, cum să ai discuţii contradictorii dar constructive cu partenerul, cum e să te simţi iubit şi să îţi manifeşti iubirea.

Ştiu, ai zice că e irelevant, căci la 4 şi 6 ani ce şi cât pot percepe copiii dar eu ştiu clar că bazele caracterului lor şi al tipurilor de relaţii şi de ataşament se pun acum. Noi le fundamentăm, noi suntem exemplul lor. Iar dacă noi suntem inconsecvenţi, ipocriţi, răutăcioşi şi răzbunători în cuplu, asta este ceea ce vor învăţa şi copiii noştri. Asta şi că trebuie să rămâi într-o relaţie, oricât de nasoală ar fi ea. Sau pot învăţa de la noi, părinţii, că dragostea este frumoasă, că uneori mai apar şi neînţelegeri, dar că stă în puterea noastră să rezolvăm lucrurile, atunci când ne pasă cu adevărat de cel pe care (spunem că) îl iubim.

Eu mereu afirm: nu ştiu unde ne va duce viaţa şi nu îl pot obliga pe partenerul meu să mă iubească, el e liber să mă aleagă sau nu în fiecare clipă. Dar la fel de liberă sunt şi eu în fiecare clipă să îl aleg şi să îl iubesc pe el şi să îi arăt acest lucru. Chiar şi în concediul cu copiii😊. Căci despre escapadele noastre doar în doi...😜

Banii de buzunar ai copiilor

Cărţi care ne învaţă despre bani

Spre deosebire de alte popoare, preocupate de educaţia finaciară a copiilor (un exemplu aici), noi, românii, nu prea ne sinchisim de acest aspect.

Ori negăm copiilor prea multe lucruri mărunte, pe considerentul "Nu avem bani!", ori le dăm tot ce ne cer și apoi ne mirăm că niciun cadou nu îi mai mulțumește.

Și între aceste mentalități, rar găsim timp și chef să îi facem puțină educație financiară copilului nostru, să îi explicăm noțiuni ca "bugetul familiei", "bugetul pentru călătorii" sau "bugetul pentru jucării", de unde vin banii și faptul că aceștia sunt în cantitate limitată.

Fetele mele obișnuiau să ceară cam tot ce era roz sau mov sau sclipea sau era cu ponei sau se atârna la gât, văzute prin magazine, fie că eram acasă ori în vacanță. Și ai zice că nu-i mare scofală 15 lei un colier, 18 lei o cordeluță, 20 de lei un muțunache. Înmulțit cu doi, că doar avem două fete și ni-s dragi ca lumina ochilor și sunt și ei copii și să le facem pe plac și sunt așa frumoase lucrurile copilăriei lor și 1000 de alte motive de-astea emoționale și siropoase se concretizau într-un bon de minim 50 de lei la o singură ieșire în oraş. Dacă ieșeam o dată pe săptămână, faceți un calcul ce sumă minimă lunară s-ar fi dus dus din bugetul nostru doar pentru flecuștețe! 

Așa că eu și Florin am venit cu următoarea propunere: le-am explicat copiilor că avem o anumită sumă limitată de cheltuit pe lună, din care trebuie să ne asigurăm hrana, rata la bancă (doar suntem români!), combustibilul, haine, să economisim și câte ceva pentru situații de urgență și câte o vacanță frumoasă. Așa că va primi fiecare 10 lei pe săptămână, din care își va putea cumpăra ABSOLUT orice dorește ea. În "absolut" intră oul Kinder și orice alte dulciuri de la magazin pe care le vor, bentițe și agrăfioare și muțunache și orice alte flecuștețe mai văd și mai vor ele şi din care mai au deja 100 de modele acasă. 

Datorită acestor bani săptămânali de buzunar, fetele mele au învățat să socotească și să aibă răbdare (Deci dacă îmi cumpăr asta de 7 lei, îmi mai rămân 3 lei pe care îi pot lăsa pentru săptămâna viitoare, când o să am 13 lei), să negocieze și să planifice (Iris, îmi dai tu doi lei și ți-i dau săptămâna viitoare? Emma, vrei să cumperi tu baloanele astea care costă 5 lei, fix câți bani mai ai tu? Iar eu cumpăr creta de colorat cu 10 lei și ne bucurăm amândouă!), învață să aprecieze valoarea lucrurilor și să cheltuiască banii "cu cap".

Bineînțeles că mergem în magazine și vedem jucării, reviste, cărți și rochițe care ne depășesc bugetul familiei pe săptămâna respectivă. La rugămințile lor de a le cumpăra pe toate, eu le notez pe cele pe care nu le-am putut cumpăra în ziua respective (din bugetul familiei, nu dintr-al lor!) pe o listă de dorințe din telefonul meu și, din când în când, mai cumpăr din ele, astfel încât fetele să nu aibă senzația că le-am mințit și că lista aia e doar ca să le calmez. Chiar luăm lista în serios și ținem cont de ea! Eu mi-aș dori să le cumpăr pe loc absolut tot ce îşi doresc dar, chiar dacă aș avea suficienți bani pentru nebunia asta, gestul meu nu le-ar ajuta deloc în viață.

Au săptămâni la rând când nu cheltuie nimic din bugetul lor și apoi se bucură când le anunțăm că au la dispoziție 30-40 de lei, în loc de 10. Au și săptămâni când ne roagă să le împrumutăm. Iar noi le invităm să se "împrumute" singure din bugetul de săptămâna viitoare.

De asemenea, ocazional, bunicii le mai dau câte un bănuţ dar am convenit cu ei ca obiceiul ăsta să fie cât mai rar iar suma maximă să fie de 10 lei. V-am povestit aici că avem bunici înțelegători.

În vacanțe, bugetul fiecăreia este de 10 euro pe săptămână, din care să își cumpere suveniruri.

O fi mult, o fi puțin 10 lei pe săptămână banii unor copii de 4 ani şi 6 ani, în România? Fiecare familie își cunoaște limitele și opțiunile și poate stabili o sumă pentru copiii lor. Important, cred eu, este să introducem (și) educația și responsabilitatea financiară în viața copiilor cât mai devreme. Noi am început să facem asta de anul trecut.