Cât îl implicăm pe tată în creşterea copilului?

Joaca

În România, încă este privită cu ochi critic implicarea tatălui în viața copilului, cot la cot cu mama, de la venirea bebelușului pe lume.

Eu zic că dacă a știut să se implice în conceperea copilului, apoi tatăl sigur e în stare și să descopere alături de mamă, SIMULTAN, cu ce se mănâncă meseria asta de părinte, acest job life-time, atât de frumos și solicitant. Dacă e lăsat să facă asta!

Avem noi, româncele, așa o impresie că noi putem tot, ne descurcăm să mutăm munții din loc și să ne luăm la trântă cu zmeul parentingului și al housekeepingului da' singure, el să nu se bage, că e bărbat și nu știe el de-stea!

Și acum îmi amintesc privirea dezaprobatoare a bunicii mele când îl vedea pe Florin schimbând scutece sau spălând-o pe Emma. Nu mai spun când gătea dar ăla e alt subiect, deși tot despre felul în care ne ajutăm reciproc e vorba.

În fine...Românco Xena, Ioana D'Arc și Wonder Woman care ești tu, vezi că e și Superman acasă! E ok să mai vrei să faci și tu duș! E în regulă să nu faci doar tu curățenia în casă! E permis să ieși și tu singură din casă o oră-două-trei!

Încurajează-l pe tatalacopil să-l țină pe bebe în brațe și să-i vorbească, să-l spele şi să-l hrănească și el dacă tu nu îl alăptezi, să îi schimbe scutecul și să îl scoată la plimbare. Nu decide tu din start pentru el ce poate și ce nu, nu îi lipi tu de la început pe pelerina de Superman eticheta aia cu "el - bărbat = nu știe bebe și casă". Lasă-l, îndeamnă-l și încurajează-l cu drag să încerce și el. Stai lângă el, dar nu ca ghepardul gata să-și surprindă prada, ci ca o lebădă grațioasă, gata oricând să îi sară în ajutor dacă el are nevoie.

Când greșește (căci va greși), nu îl ironiza, nu îi lua cu "mai pui mâna pe el când o pleca la școală!" Mai bine amintește-ți tu câte greșeli faci pe zi, când el nu e acasă, să te vadă.

Lasă-i să se joace și să comunice din ziua unu de când ai adus copilul acasă (asta dacă nu naști acasă 😜). Fă un pas în spate și lasă-le și lor spațiu să-și formeze o relație copil-tată și o dinamică a acestei relații. Nu te băga în joaca lor decât dacă ești invitată.

Când nu ești de acord cu ce auzi, exprimă-ți părerea cât mai diplomat și pașnic. La fel și voi, taților! "Tu ești sănătos/sănătoasă la cap?"/"Tu te auzi ce vorbești?" ar trebui rostite doar în gând. Când deschidem gura, ar trebui să iasă ceva de genul: "Eu am altă părere față de tati/Eu nu sunt de acord cu mami / tati, pentru că: mă tem (când se cațără Emma în copaci)/cred că nu e corect față de/nu-mi place când" etc., găsiți voi.

Când era Emma bebeluș iar Florin lucra de la birou, venea seara obosit frânt dar dornic să petreacă timp cu copilul lui, să se cunoască și să se conecteze cu ea. Dar era greu în câteva ore, pe seară, să  facă asta la fel de simplu și ușor cum învățasem eu să o fac pe timpul zilei. Și acum ne amintim cum, de multe ori, el era frustrat că nu înțelegea ce vrea ea sau că ea tot la mine voia. Își amintește că simțea că eu știam să o înțeleg și să mă port cu ea cu atâta naturalețe pe când lui i se părea că nimic nu-i iese bine.

Eu îmi amintesc un tată implicat, care se juca mult și activ cu bebelușul lui, care îi vorbea, îi schimba scutecul și care a fost și mai implicat după ce ea a împlinit un an iar eu am rămas însărcinată cu Iris.

El își amintește că a învățat multe de la mine atunci. Eu nu îmi amintesc dacă am fost mereu diplomată și răbdătoare cu el. Probabil că nu am găsit mereu puterea, după o zi întreagă de stat cu cea mică. Dar știu sigur că mereu ne-am susținut și încurajat reciproc și niciodată nu l-am crezut mai puțin capabil să facă ceva pentru copii, încă de când erau bebeluși, doar pentru că el e bărbat. Cu excepția alăptatului, desigur, fapt din cauza căruia recunoaște și el că m-a invidiat puțin.😛

Vă rog mult: nu îi tăiați pelerina lui Superman, că nu se potrivește în prelungirea pelerinei lu' Wonder Woman! Superman, vezi că ai treabă!