Dragostea în vreme de concediu

Voiam să povestesc cum e dragostea noastră din cuplu în vreme de concediu, forţând puţin o parafrazare după romanul lui Marquez. Dar apoi am realizat că dragostea noastră în concediu e la fel ca dragostea noastră din restul anului: prezentă, pur şi simplu.

M-am gândit mult şi mi-am dat seama că am renunţat -temporar- la multe „eu”-uri când am devenit mamă.

În primul rând, am renunţat, inevitabil, la „eu, meseria mea” pentru că îmi doream să am grijă de bebeluşul meu, să stau cât mai mult cu el, să ne conectăm. Nu am ştiut de la început asta, credeam, speram şi visam (cai verzi pe pereţi) că mă voi întoarce la biroul de acasă peste 3-4 luni. But nope!

Apoi am renunţat -temporar, da?- la „eu, fiica”, „eu, sora”, „eu, animal de societate” şi aş fi fost tentată să scriu că am renunţat şi la „eu, femeia” dar gândinu-mă mai bine, am realizat că la asta nu aveam cum să renunţ niciodată, pentru că pentru mine, să fiu femeie înseamnă mai ales să iubesc. Şi îmi iubesc copiii până la marginea Universului dar îl iubesc şi pe tatăl lor la fel de mult.

Niciodată nu am stat la pândă să-i număr greşelile, ca să am ce-i reproşa şi motive să-i scot ochii. Şi vă rog, nu ridicaţi din sprânceană, am văzut în jurul meu atâtea exemple, încă de când eram foarte tânără. Ba chiar mi-a explicat odată o prietenă că ea îl „bâzîie” tot timpul pe soţ la cap, să ştie „ăsta” că ea e tot timpul cu ochii pe el şi să-i fie clar că cu ea nu-i merge! Şi nu i-a mers. Au divorţat destul de repede.

Aşa că la noi, dragostea în vreme de vacanţă este, cum ziceam, fix ca aia din restul anului: existentă cu zâmbete şi îmbrăţişări, atingeri şi sărutări şi „te iubesc”-uri, sub privirile amuzate ale fetiţelor noastre: „Iar spuneţi vorbe romantice! Iar vă pupaţi!”. Cu discuţii în contradictoriu şi cerut scuze pentru neînţelegeri şi pentru lipsă de răbdare, pentru că şi în concediu apar situaţii tensionate, nu? Căci dragii de copii nu au, dom’le, un mod pe care să îi setezi! Modul „Concediu”, cu următoarele funcţii: cooperare, răspuns la întrebările părinţilor, somn de prânz, mâncat doar sănătos şi culcat devreme. N-au nici mod de-ăsta şi nici manual de utilizare la naştere. Dar să fim optimişti: ştiinţa face progrese!

Deci dragostea în vreme de concediu rămâne la fel: o constuim, o (era să scriu "udăm" dar zic să nu se interpreteze) plivim de buruienele care apar, o întreţinem şi o manifestăm în faţa copiilor, ca să vadă în famile cum e normal să fii tratat, cum e normal să ţi se vorbească, cum să ai discuţii contradictorii dar constructive cu partenerul, cum e să te simţi iubit şi să îţi manifeşti iubirea.

Ştiu, ai zice că e irelevant, căci la 4 şi 6 ani ce şi cât pot percepe copiii dar eu ştiu clar că bazele caracterului lor şi al tipurilor de relaţii şi de ataşament se pun acum. Noi le fundamentăm, noi suntem exemplul lor. Iar dacă noi suntem inconsecvenţi, ipocriţi, răutăcioşi şi răzbunători în cuplu, asta este ceea ce vor învăţa şi copiii noştri. Asta şi că trebuie să rămâi într-o relaţie, oricât de nasoală ar fi ea. Sau pot învăţa de la noi, părinţii, că dragostea este frumoasă, că uneori mai apar şi neînţelegeri, dar că stă în puterea noastră să rezolvăm lucrurile, atunci când ne pasă cu adevărat de cel pe care (spunem că) îl iubim.

Eu mereu afirm: nu ştiu unde ne va duce viaţa şi nu îl pot obliga pe partenerul meu să mă iubească, el e liber să mă aleagă sau nu în fiecare clipă. Dar la fel de liberă sunt şi eu în fiecare clipă să îl aleg şi să îl iubesc pe el şi să îi arăt acest lucru. Chiar şi în concediul cu copiii😊. Căci despre escapadele noastre doar în doi...😜