Sursă foto: Pinterest |
Suntem trei femei şi 6
viitoare femei, momentan fetiţe.
"Esti cea mai rea
mamă!" îmi strigă Emma, supărată că nu o las să facă ceva ce ar pune-o în pericol!
"Da!" zice şi
Iris.
"Ba nu, eu sunt
cea mai rea mamă!" spune prietena mea.
O privim toate uimite.
"Eu sunt cea mai
rea mamă pentru că eu am trei fetiţe care voteaza pentru mine!"
Fetele privesc nedumerite
la feţele mămicilor.
"Mie nici măcar nu
mi s-a spus până acum că sunt cea mai rea mamă dar oricum, eu am doar o fetiţă
deci aş avea un singur vot!" spune, amuzată, cealaltă prietenă, încercând
să pară dezamăgită.
Le-am bulversat total
pe astea mici!:) Nu mai ştiu cum s-a încheiat conflictul şi nu asta e important
acum, ci voiam să subliniez susţinerea primită de la alte femei în momentul în care
aveam cea mai mare nevoie.
Ca în momentele în care
ne trimitem, pe messenger, poze în care se vede cât de dezordine e în casă la
fiecare dintre noi.
La fel ca atunci când
eu mă simţeam atacată şi neînţeleasă şi singură iar Ele mi-au scris "Noi
cu tine ţinem!" Priceless!
De ceva vreme, am
descoperit că e aşa de bine să ai alături câteva femei cu care eşti pe aceeaşi
lungime de undă şi împreună cu care să practici o metodă excelentă de relaxare
-jemanfişismul- dar şi compasiunea şi susţinerea reciprocă. E bine să ai în
viaţa ta câteva femei de încredere în faţa cărora să îţi poţi arăta
vulnerabilitatea, fără să te simti judecată. Şi care să îţi dea încredere,
speranţă şi ciocolată. Sau pe scurt: Here, have some wine! Pentru cunoscatori
;)
Nu trebuie să fim toate
prietene, să ne zâmbim fals şi să ne zicem “iubita”. Cred că ar fi de ajuns ca
fiecare să ne vedem de propria persoană şi de prietenele cu care rezonăm.
Cred că femeia româncă şi-ar
face o mare favoare dacă s-ar concentra mai mult pe ea insăşi, dacă şi-ar
acorda, în primul rând, ei mai multă atenţie şi dacă ar cultiva cu celelalte
femei relaţii de susţinere reciprocă şi constructivă, în detrimentul relaţiilor bazate pe concurenţă şi bârfă.
Putem rupe tradiţia! ;)
Pare asa comlicat sa fii mamica... Si eu de ceva vreme am descoperit si chiar sunt in cautere a acestor "câteva femei cu care eşti pe aceeaşi lungime de undă" :D
RăspundețiȘtergereO sa le gasesti, Daniela! O sa vezi :)
Ștergere