(În loc de) Curățenia de primăvară

Tort making, foto credit: o mamă perfectă

În ziua aceea, soţul meu avea treabă în oraş.

Fetele voiau să le aducă prăjituri dar eu le-am propus altceva.

"Hai să vă fac eu ceva, că tati o să stea mai mult prin oraş!"

"Biiineee. Ce ne faci?"

"Păi ce vreţi voi! Brioşe, biscuiţi..."

"Bine, să ne faci un tort!"

Cum să nu? Cât de greu poate să fie să vă facă mami un blat, când ea nu găteşte, în general?

Şi chiar nu e greu. Pentru că, înainte să deschid eu reţeta pe telefon, fetele au început să îmi ceară alte zeci de lucruri, #stereosimultan.

Vor sarea, vor şi lipici, vor să facă experimente. Le-am spus că le dau sare, le dau şi două tăvi şi se pot juca pe masă cu sarea, pot desena litere şi cifre în sare.

“Da, mami, ce idee bună!”

Apoi, din bogatele mele cunoştinţe care îşi au izvoarele pe Pinterest, le-am spus că pot face diverse chestii cu sare şi acuarele, pe foi. Ce bucurie pe capul lor şi al meu, că în sfârşit puteam să mă apuc să fac blatul ăla!

Cu viteza fulgerătoare a melcului anesteziat, am scos ingredientele, am măsurat cantităţile, am pus cuptorul la preîncălzit şi deja fetele mele dădeau semne de plictiseală.

"Mami, pune-ne muzică!"

"Sure thing!" zic eu şi le pun ceva educativ şi înălţător, Justin Timberlake "Can't stop this feeling". Momentan, suntem mari fane Trolii.

Iris trage o tură de dans şi voie bună, Emma e în focurile creaţiei şi la fel sunt şi eu. Dar nu pentru multă vreme, căci Iris se postează lângă mine, mă priveşte cu ochii ei maaaari şi dulci şi zice "Vreau să te ajut!"

În rarele ocazii când intru în bucătărie să gătesc, mie îmi place să fac lucrurile singură. Dar ceilalţi membrii ai familiei insistă mereu să mişune pe lângă mine fix atunci, (şi) de aia eu nu gătesc de obicei.

Dar azi e zi cu soare, "primăvară-n păr şi miros de măr", vorba cântecului, aşa că zic:

"Sigur, Iris! Te rog, toarnă-mi tu zahărul!"

"Pot să te ajut şi eu?" apare şi Emma.

"Bineînţeles! Tu ce vrei să faci?" se mişcă buzele mele, în timp ce creierului meu nu îi vine să creadă ce aude. În mod normal, m-aş enerva.

"Pot să amestec eu cu mixerul?"

"Sigur! Ţine!"

"Vreau şi eu!"

"Îţi dau şi ţie, după ce termină Emma."

Păi dacă nu îmi iese blatul, ce scuză mai bună să am decât că s-au băgat copiii peste mine, nu? Tralala, ce frumoasă-i primăvaraaaaa.

În sfârşit, reuşesc să torn compoziţia în formă şi să o pun la cuptor.

Apoi fetele mă întreabă dacă ar putea face plastilină în casă?

Sigur că da! le spun eu. Staţi să vă aduc şi nişte făină şi puţină apă. Amestecaţi bine aici şi iese o cocă! Staţi să caut şi amidonul şi aveam şi nişte colorant.

De bine ce le-am pus, nu le-am mai găsit, aşa că ele s-au plictisit şi s-au dus afară, la trambulină.

Eu am rămas în bucătărie, să mai strâng pe acolo. Masa din living plină de sare, acuarele, apă şi făină şi vasele murdare mai pot aştepta.

.

Când, deodată, Emma vine şi îmi spune că o să avem musafiri: a invitat o vecină şi pe băieţelul ei pe la noi.

"Sigur, să vină! Ne distrăm!"

"Da, mami? Eşti de acord chiar dacă e dezordine? Wow, ai făcut mari progrese dacă accepţi tu musafiri când e dezordine!" ODC, anyone?

Soseşte vecina, eu simulez un fel de scuze că e dezordine, ea e şocată cât de calmă sunt cu doi copii, că ea cu unu' simte că o ia razna. Îi spun că o înţeleg, că şi ei îi e greu, îi arăt pilulele mele cu lavandă şi îi spun "If you can't beat them, join them!" Ea râde politicos.

Musafirii nu stau mult, că vor să ajungă şi la nişte cumpărături. Între timp vine tati. Îl rog pe el să scoată blatul pe care îl lăsasem la răcit în cuptor. Eu acum le citesc fetelor poveşti cu fantome. 

Printr-o minune cerească, blatul a ieşit bine, e rumen şi bine-crescut la fel ca fetele noastre care declară că ziua asta e Ziua Surorilor şi decidem să o sunăm şi pe sora mea pe FaceTime, să ne cântăm "La mulţi ani!".

Florin face crema tortului, eu le citesc şi apoi curăţ masa, fetele mai strâng din jucării şi după ce mâncăm şi ne hăhăim cu mătuşa din Barcelona, fetele ne prezintă un frumos spectacol de teatru de păpuşi, unde aflăm scurta poveste, în trei acte, a Calului şi a Mânzului. Apoi rutina de seară şi la culcare cu noi!

Nimeni nu a fost rănit, nimeni nu a fost în pericol, nimeni nu a fost forţat, toată lumea s-a simţit bine azi. Chiar şi eu, după ce am reuşit să ignor dezordinea generală şi furnicile de pe parchet.

Adorm sperând că, peste ani, un iz de vanilie plutind în aer le va face pe copilele mele să zâmbească, cu gândul la ziua pe care ele au declarat-o spontan "Ziua Surorilor" şi ne-au cerut să le facem tort. Şi poate că nimeni nu işi va aminti de sarea împrăştiată pe jos, de terasa nemăturată sau de vasele nespălate, de azi.