Se afișează postările cu eticheta Sex. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sex. Afișați toate postările

joi, 15 iunie 2017

Omul şi femeia = o familie tradiţională

Noi susținem o familie tradițională, ca la carte, cu cununie și copii făcuți în incinta ei, nu în concubinaj și preacurvie, cum am văzut pe la alții care nici măcar căsătoriți civil nu sunt! Măcar numele să îl preiei de la soț, femeie, ca dovadă a iubirii tale şi responsabilităţii lui! În fine, să nu judecăm pe alții, eu doar spun cum e la noi și așa e cel mai bine!
Îmi place să am zilnic curățenie exemplară și de aceea mă enervează dacă îl văd pe el că varsă din greșeală ceva pe jos.
"Bă, da' nu te uiți și tu? Unde ți-o fi capu' ăla?!" îl atenționez prompt, ca să știe de rușine și altă dată să nu mai facă! Știe că am gura mare și stau cu geana pă el!
Nici el nu se lasă mai prejos, că e bărbat adevărat! Mă apucă strâns de încheietura mâinii, mă zdruncină bine și îmi zice printre dinți:
"Zâmbește, că au venit musafirii! Ia zi-i "bună!"  lu' nașa! Du-te și pup-o, ca sunteți prietene! Uite ce frumoasă e naşa şi ce mult munceşte!"
Ei, mici certuri și neînțelegeri există în orice familie! Bine că nu e agresiv și violent cu mine, bine că nu a ridicat niciodată palma asupra mea, oricât de nervos a fost și oricât de tare a țipat și m-a înjurat! Şi are o voce când urlă! Dar mie îmi place vocea lui de bărbat adevărat şi de aia mereu îi spun să se protejeze, că ştie că e sensibil, să nu răcească și să își piardă frumusețe de voce! Mereu am la îndemână câte un pulover, câte o beannie (cum am văzut eu la Alex Velea!) să nu îl tragă curentul, că nici verile nu mai sunt ce au fost odată!
Da' și el are grijă de mine! Mereu mă încurajează să ma duc la sală, că m-am făcut cât casa după ce am născut! Sau să merg eu cu copilul în parc, ca să fac mișcare! Îmi zice și să stau potolită după ce îi aduc berile lângă el și îi dau telecomanda să ne mai uităm și noi la teve să vedem ce mai e prin lumea largă! Trei ore privind la Antena 3 și ai tot ce trebuie! Teatru, circ, thriller și dramă, toate le găsim acolo, nu mai ieșim din casă!
Decât dacă are de mers la un eveniment cu soția și atunci trebuie să mă îmbrac cum știu eu mai frumos, să mă coafez și să-mi pun gene false, să știu să vorbesc frumos dar nu prea mult și nu cu toată lumea, să nu par o fufă conversațională dar să menționez așa, în treacăt, ce amant fantastic e el de cinci ori pe săptămână, ce dotări și tehnici potente de atingere a fericirii conjugale are!
Pot să faca asta, nu mi-e greu! Întotdeauna am avut o memorie excelentă, așa că pot accesa cu ușurință amintiri mai vechi de trei luni sau, la nevoie, amintiri cu iubiții din trecut. Sau "amintiri" cu actorii preferați, dacă înțelegeți ce vreau să spun...;)
Zâmbim elegant și ne sărutăm pasional în fața tururor, chiar dacă pe dinăuntru nu mai simţim cine ştie ce. Știți cum se zice: pofta vine mâncând!
E drept că s-a mai pierdut din farmec de când am născut copilul, mi-a zis și el că dacă-i făceam băiat, "altfel te-aș fi iubit da' aia e! E bine și așa..."
Ei, lasă că nici el nu e ca alții și eu am grijă să îi amintesc asta mereu, să nu şi-o ia în cap!
"Uite, mă, ce mașină și-a luat Cornel! O plimbă pe nevastă-sa decât cu limuzina! Ăla cum poate, mă, să facă d-astea și tu nu?"
Mototol, numai cu el seamănă fie-sa! 
A zis să pun mâna şi să-i fac și băiat, că îmi ia și mie patruorpatru! I-am zis că nu cu mâna se face un băiat, ci cu sexu’ mai des decât o dată pe anotimp şi eventual, mai lung! 
Așa suntem noi: știm mereu să ne motivăm reciproc; mai cu vorbă, mai cu o faptă, mai cu o sticlă în plus, mergem înainte, ce să facem? Să crească asta mică și cu mamă și cu tată, că eu nu mai am mult pân' la menopauză, iar el e bărbat, na, mai dă și el la pește! Ce, aia se cheamă înșelat?

luni, 24 aprilie 2017

Frumoasa, Bestia şi tăticul gay

Sursa: arhiva personală


Am descoperit că avem şi noi literatură pentru copii, promotoare a comunităţii LGBT!
Chiar aici, în România, sub nasul nostru vigilent!

Povestea pe care le-o tot citesc eu copiilor zice că era odată ca niciodată, un stejar care e(ra) altfel decât alţii. Şi stejarul ăsta stă mai la marginea pădurii, aşa. El a rămas pitic. Stejarii ceilalţi au crescut, el a rămas "diferit", if ya know what I mean ;) Aşa că, nefiind şi el ca ceilalţi, l-au tot ignorat până au uitat de el

Totuşi, stejarul nu rămâne singur! În ciuda semnăturilor strânse de Uniunea pentru Familia Tradiţională cu Bătaie şi toată Gama de Abuzuri sau cum s-o numi Uniunea aia, ei bine, în ciuda ei, stejaru' ăsta trăieşte împreună cu un păianjen care i s-a strecurat pe sub scoarţă.
Un stejar, doi stejari. Un păianjen, doi păianjeni. Avem, deci, un duet de genul masculin.😊 

Iar situaţia devine şi mai...deosebită când o veveriţă hăituită de vânători (simbol evident pentru o prostituată urmărită de interlopi) îşi lasă veveriţa-pui în scorbura stejarului pitic (practic, uterul pe care nu-l va avea niciodată el. Noroc cu mama purtătoare! OMG!!! Oare stejarul e o metafora pentru Ricky Martin? Nu, că Ricky e înalt!). Şi atunci, stejarul nostru "pitic" din pădurea de stejari falnici româneşti devine şi tată şi are grijă, împreună cu păianjenul, de puiul de veveriţă. Şi îşi împart atribuţiile în mod echitabil, la fel ca în orice cuplu normal. Era să spun şi "românesc" dar în carte nu scrie dacă păianjenul mai trăgea la măsea din când în când sau dacă stejarul o mai lua pe coajă.

Şi la final, ce să vezi? Veveriţa crescută de cuplul stejar-păianjen şi devenită adultă, îşi întemeiază o familie cu un veveriţoi, dovadă clară a faptului că, deşi a fost crescută de un cuplu format din două persoane de sex masculin, acest aspect nu i-a afectat cu nimic alegerile sentimentale ulterioare.

Frumos lucrat, doamna autoare! Mesaje subliminale despre comunitatea LGBT inserate peste tot! Să le vorbesc copiilor mei, pornind de la povestea asta, despre persoane cu dizabilităţi sau alte afecţiuni medicale din naştere şi cum pot fi ele integrate în societate sau despre cum fiecare fiinţă are rostul ei pe lume, nu m-aş fi gândit! 

Aceleaşi mesaje absolut evidente pentru mintea copiilor le-am observat şi la filmul Frumoasa şi Bestia! Că tot l-am văzut de curând, împreună cu fetele mele şi cu soţul, ca o familie denaturată ce suntem. Ba acolo ne-am mai întâlnit şi cu o altă familie de prieteni veniţi şi ei cu copiii lor!

Dar ce voiam să zic? Nu ştiu ce variantă au ăştia pentru cinema, dar eu nu m-aş fi prins de fazele gay la varianta pe care am văzut-o noi, dacă nu aş fi auzit că ar juca şi dânsele în film. Nici eu, nici restul adulţilor (plus one teenager) împreună cu care am privit, aşteptând să vedem scene din Sodoma şi Gomora în varianta Disney.

Adică, bărbaţi veseli în rochii vedem tot timpul. Gândiţi-vă numai la mulţi reprezentanţi ai cultelor religioase. Ce avem noi aici? Culori: roşu, portocaliu, mov şi nelipsitele alb şi negru. Ştiuuu că astea sunt non-culori, #nusăriţi aşa! 😊
Doi bărbaţi dansând în pereche? Eu am văzut aşa ceva cel puţin o dată la nunţile româneşti pe la care am fost (fiţi sinceri, vă rog!). 

Bărbaţi cu gesturi uşor exagerate, la fel, vedem mereu. Câte un LeFou putem zări oriunde, dacă asta ne interesează şi asta vrem să vânăm. 

În afară de aceste aspecte, pe care copiii evident că nu le-au remarcat, Frumoasa şi Bestia fu toată numa' dragoste, mândrie, prejudecată (hihi), cântece, dans, #BineleÎnvingeRăul. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Că o fi fost pălăria creată de Botezatu, asta nu a reieşit clar din context.

E o vorbă cum că publicitatea negativă tot publicitate e. Cam aşa mi se pare şi mie cu tot tam-tam-ul ăsta în jurul acestui film. Şi în general, în jurul subiectelor tabu.

Totuşi, sper că aţi înţeles că încercam să demonstrez ceva aici, nu să denigrez frumoasa carte a doamnei Victoria Pătraşcu, „Stejarul pitic, cel mai bun tătic”, editura Cartea Copiilor, o carte care conţine cinci poveşti foarte frumoase, educative, cu subiecte de actualitate din lumea copiilor, fără conţinut vulgar sau discriminatoriu în nici un fel. O carte pe care v-o recomand cu căldură, care este printre preferatele fetelor mele şi pe care o citim mereu aşa cum este, fără analiză pe text, pentru că nu este cazul. Am vrut doar să demonstrez că, dacă vrem, putem zări oriunde cifra 13 😉

În schimb, aş vrea să vă rog să încercăm cu toţii, mereu, să ne păstrăm mintea şi inima deschise. Căci să declarăm că noi ştim cel mai bine şi să judecăm la prima impresie este cel mai simplu şi uneori cel mai greşit lucru pe care îl putem face. Şi poate ne e cald şi bine să procedăm aşa dar dacă vreunul din copiii noştri îşi face curaj şi îşi aduce acasă iubita/iubitul de acelaşi sex, oare ne va fi la fel de uşor să ne închidem inima?

luni, 17 aprilie 2017

Iepurașul, drogurile și marketingul

M-a enervat teribil, de Paște, întrebarea "Și ce ți-a adus Iepurașul?" (Bine, mă enervează îngrozitor "tradiția românească milenară" cu Iepurașul. Dar ce conteaza? Bani să iasă!)

Băi români, pe bune?! Aștept cu ochii dați peste cap să purcedem și la o vânătoare de ouă și putem să uităm liniștiți de Isus, care era și el pe acolo. 
Mă scuzaț', mintea mea (de) blondă nu pricepe cum face românul să asorteze minciuna, de sorginte păgână, cu Iepurașu care vine și aduce un potop de cadouri, dacă ești cuminte, cu smerenia statului la rând în dimineața primei zile de Paște, să luăm "păștițe". Păi normal că vom crește copii mai atrași de marketingul Iepurașului decât de marketingul horror al Bisericii, cu al ei Isus bătut, răstignit și omorât în chinuri. Care apoi învie...Iepuraș-coconaș cu cadouri versus Isus mort și înviat. Ia ziceți, copii!

Cel mult, cel mult avem o imagine mai hippie a lui Isus, un tip simplu, fără cadouri, fără măcar o sanie, acolo, dar călare pe un asin, care ne mai și îndemna la peace&love, zero concurență. Total demodat! În stilul hippie, mai că ne-ar veni să ne oprim puțin din alergătura de "sărbători", să-l întrebăm ce a prizat.

Apropo's de prizat (și pentru că, deși nu sunt religioasă, nu vreau să bagatelizez mesajul pacifist al lui Isus și renașterea speranței prin intermediul Lui), mă roagă Emma, în ziua de Paște, să îi pun Eroina lui Carla's Dreams, ca să exerseze nu știu ce dans.

Știe cântecul de când mai mergem noi prin oraș și ascultăm radio și mă prostesc cu Florin pe cântecul ăsta. O poezie despre Iepurașul de Paște nu i-am învăța și noi!

Deci Emma îmi cere Eroina și eu mă gândesc că e un bun prilej să îi mai povestesc câte ceva despre droguri. I-am mai spus și altă dată diverse. Eu consider că prevenția poate începe de la orice vârstă, adaptată la limbajul copilului.
Și i-am povestit că Eroina e un joc de cuvinte, că există un drog numit heroină care te îmbolnăvește și te distruge și te transformă într-un scalv. 
Pentru ea, să nu ai libertate să faci ce vrei este cel mai grav lucru. Încă nu m-a lăsat inima să îi spun direct că toți suntem sclavi într-o anumită măsură. Dar poate copilăria e singura perioadă cu adevărat liberă din viața unui om, așa că, deocamdată, îi spun despre lucruri care te pot transforma (mai repede) într-un sclav (fără speranță).
Nu i-am spus decât că eroina e o substanță care se injectează sub piele ("sub pielea mea") și că în ciuda prezentării frumoase a celor care o oferă/vând ("m-ai mințit cu vorbe"), ea provoacă o dependență puternică, în fața căreia voința ei dispare.
Și apoi s-a întors la dans.

Mie mi se pare util să le amintim copiilor, din când în când, despre integritatea lor și despre pericolele care o amenință.

În dimineața aceleași zile, o întrebasem dacă mă lasă să îi verific labiile, pentru că mi se părea că e iritată. Am insistat: "Emma, răspunde-mi: pot să verific? E ok să te ating?
Te rog să îți amintești mereu că e corpul tău și nimeni nu are voie să te atingă fără voia ta! Și dacă cineva încearcă să te amenințe sau să te rușineze în legătură cu asta, să știi că nu e în regulă! Și că poți veni la mine sau la tati să ne spui!"

"Mda.." a zis ea, aparent plictisită.

Dar eu știu prea bine că a băgat la cap. Așa cum nu părea impresionată când eu denumeam organele genitale pre numele lor anatomic, până când mi-a zis senină: "Mami, m-am șters bine la vulvă, să știi!"

Ce vreau să zic, de fapt?


Putem să le umplem capul copiilor cu Iepurași și alte fantezii cât vrem dar dacă am putea face loc și pentru niște chestii practice și utile, ar fi rău pentru oamenii de marketing de pe orice piață! ;)