Se afișează postările cu eticheta alaptare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alaptare. Afișați toate postările

joi, 1 iunie 2017

Scrisoare: (pentru) Iubitele mele,


Măştile


Am scris textul ăsta cu o seară înainte să plec la un drum lung şi în cea mai lungă plecare pe care am făcut-o până acum fără copiii noştri. Din superstiţie, nu l-am publicat, nu l-am trimis pe e-mail în căsuţa lor cu amintiri, l-am lăsat pe loc, suspendat.

Mă gândesc demult să scriu ceva despre copilul meu interior, însă exerciţiul e prea profund şi prea intim şi încă nu sunt pregătită să mă dezvălui mai mult altor ochi decât celor ai propriului suflet.

Dar vă las cu însemnările mele din acea noapte, când m-am gândit mult la ceea ce aş vrea să își amintească fiicele mele despre copilăria lor cu mine, când vor crește și vor avea și ele copii. Sau, vorba cântecului, if tomorrow never comes...

Iubitele mele,

Mi-ar plăcea să vă amintiţi brațele mele, deschise oricând pentru voi, pupicii mei, mângâierile și giugiulelile mele. Gâdilatul. Mâncatul burticii. Pupicii din talpă.

Fetele mele dragi, mi-ar plăcea să vă amintiţi mirosul meu și culoarea părului meu lung pe care vă era drag să îl aranjaţi, rochiile mele la care priveaţi încântate, rujul pe care vă lăsam să îl folosiţi din când în când iar ochişorii vă sclipeau de bucurie, unghiile colorate pe care ni le pictam împreună.

Aș mai vrea să vă amintiţi felul în care eu și tati râdeam, ne îmbrățișam, ne sărutam. Aș vrea să vă amintiţi iubirea noastră.

Aș vrea să vă amintiţi şi lacrimile mele când m-am simțit tristă, când mi-a fost greu, când mi-a fost dor. Să vă amintiţi de mama voastră în fața emoțiilor. Râsul şi veselia, certurile şi împăcările noastre. Vulnerabilitatea şi slăbciunile mele dezvăluite în faţa voastră.

Aș vrea să vă amintiţi și de dățile când v-aţi bucurat că mi-am învins teama şi v-am privit în tăcere cum vă căţăraţi, cum alergaţi nebuneşte, cum râdeaţi în ploaie.

Mai sper să vă amintiţi și fața mea arsă de soare, pe o plajă pe care am înălțat zmeie, vergeturile de pe pântecul în care v-am povestit cu cât drag v-am purtat și de pe sânii din care v-am hrănit.

Vocea mea spunându-vă povești, citindu-vă, cântându-vă, învățându-vă alte graiuri, prostindu-ne, călătorind, vizitând, visând.

Cărțile pe care le-am adunat pentru voi şi împreună cu voi, dragul cu care v-am citit sau v-am ajutat să deslușiţi literele, felul în care am căutat împreună când voiam să aflăm orice. 

Acuarelele, sclipiciul, plastilina făcută în casă, făina împrăştiată peste tot, desenele şi abţipildurile de pe pereţi. Cât îmi era de drag să ne jucăm, să colorăm sau să pictăm împreună!

Mi-ar plăcea să știu că am reușit să vă dau mereu încredere în voi, că v-aţi simțit iubite de mine chiar și atunci când aţi greșit, că ştiţi că m-am simţit onorată că m-aţi ales să vă fiu mamă şi că v-am făcut pe fiecare dintre voi să vă simţiţi iubită într-un fel unic și special, exact așa cum sunteţi fiecare în parte și doar pentru că aţi venit în viața noastră, fără nicio altă aşteptare de la voi.

Și mai ales, mai ales mi-aș dori ca voi să ştiţi că eu cred în voi, în puterea voastră de a găsi în suflet liniștea, echilibrul, bunătatea, chiar și în zilele voastre cele mai grele.

Oare ele cum îşi vor aminti, de fapt, de copilărie?

joi, 27 aprilie 2017

Balenciaga, IKEA şi detergentul din geantă

Foto credit: Pinterest


Mereu m-au amuzat reclamele alea în care ea scoate dintr-o geantă un bidon de balsam, un pachet de detergent sau o cutie mare de bomboane.
Mă întrebam cine ar putea scoate pe piaţă o asemenea geantă de mers la piaţă, practic. Răspunsul a venit în prag de primăvară nebună: Luis Vuitton , cu ale sale celebre sacoşe de rafie, dorite de toate vedetele americane sau modelul de gentoaie pentru care s-au şicanat Balenciaga şi IKEA. 

Ce să spun?! Mare descoperire şi pe capul ăstora! Păi orice femeie şi mai ales orice mamă cunoaşte modelul de gentoi în care încape orice, în care intri ca în dulapul ăla din Narnia şi nu se ştie unde ajungi şi ce o să găseşti pe acolo. 
So, Ladies and Gentlemen, case de modă pariziene şi producători de mobilă din lemn, ciuliţi urechile şi căscaţi ochii bine: I give you GEANTA-NARNIA! 

În Geanta-Narnia își găsesc locul de la truse de machiaj complicate, parfumuri, accesorii de păr, creme pentru (please insert your option here), pantofi şi dresuri de schimb la scutece și body-uri, creme de funduleț și şervețele umede, gel dezinfectant și cremă de mâini.

Vreme de unu'-doi-trei ani, scutecele pot rămâne pe acolo. Body-urile sunt înlocuite, în timp, de alte schimburi, în funcție de sezon: pantaloni scurți și tricouri, pantaloni de lână și o maletă, eventual o eșarfă sau o căciulă. Băgaţi cu încredere, au loc toate în Narnia!

O constantă a genții Narnia rămâne pachetul de șervețele umede. Eventual și calupul de patru/șase pachețele de șervețele uscate. Fie vară, fie iarnă, şerveţelele rămân un must-have în Narnia!

Să nu uităm de hidratare! Şi iată şi cel de al doilea must-have: sticla de apă! La joacă, în parc, în mijloacele de transport, în drum spre casă, sticla de apă e mereu prezentă şi o puteţi împărţi cu bebe, după ce împlineşte şase luni. Zic șase luni, că așa a fost la noi, cu copii alăptați exclusiv în primele șase luni. Dar fiecare e liber să își facă propriile reguli în propria geantă și viață.

Revenind la geanta-Narnia, mai găsim în generoasa ei burtă abisală și gustări. Mere, banane, caju, migdale, caserole cu baghețele de morcovi sau castraveți, fructe uscate, sărățele sau biscuiți de casă sau orice mai vreți voi să dați copiilor gustare. Încărcați cu încredere, în Narnia e loc cât cuprinde!

Tot pentru copii, în Narnia mai putem adăuga una-două-patru perechi de colanţi/pantaloni de schimb, șosete și încălțăminte, hanorace sau cardigane. Desigur, una-două bentițe, o jucărie preferată și chiar și o carte și un joc! Păi ele să lipsească din Narnia?!

Dar, oare, pentru părinți mai este loc în Narnia?
Este! căci Narnia nu face discriminare între oameni şi părinţi. Este loc pentru un tricou de schimb, când ai bebe și regurgitează pe frumosul tău tricou de alăptare fucsia!
Este loc și pentru buletinul tău, pentru un absorbant și, când copiii mai cresc, se găseşte loc și pentru o carte la vedere și câteva prezervative, plasate mai discret, așa. Ce ne mai place Narnia! 😋

E loc și de crenguțele adunate de copii, și de florile strânse de ei, și de pietricele, și de tot ce mai meşteresc ei pe afară.
Iar o prietenă mi-a șoptit, de curând, că în Narnia ar fi loc chiar și de un antiperspirant și de un termos plin cu cafea! 
Ba chiar știu o legendă cu un uscător de salată pe care Narnia l-a ascuns aşa de bine, încât dacă n-ai fi ştiut că e acolo, nu ai fi bănuit nimic! Beat this, BalenciagaIKEALuisVuitton!

Încă un lucru absolut minunat la acest brand total original şi inventat pe loc de mine este că el poate fi personalizat în funcţie de nevoile fiecăruia şi poate fi folosit chiar şi când fetele tale încep să aibă propriile lor mini-genţi Narnia! 

Vine o vreme când renunţăm temporar la modelul Narnia de părinţi şi trecem la Narnia pentru oameni (ştiu, sună urât, la fel cum gândeam şi noi despre alţi părinţi când nu aveam noi copii).
Începem să plecăm iar doar noi doi şi atunci avem nevoie de o geantă-Narnia pentru ruj, ochelari, carte, parfum, tricou, eşarfă, telefon, căşti, un rouge, un fard, un corector că deh, cearcănele etc. Și e bine așa, profitaţi de momentele când schimbaţi modelul de Narnia!

Clipele trec repede și iute vă pomeniți din nou că purtaţi pe umăr Narnia în varianta pentru părinţi. Și va fi bine și amuzant și enervant și confortabil, un sentiment pe care îl cunoașteți.

Însă, asemenea eroilor din povestea adevărată a Narniei, care, după ce își îndeplineau menirea, trebuiau să părăsească ținutul de poveste, la fel vom urma și noi firescul lucrurilor iar Narnia noastră va fi din ce în ce mai golită de lucrurile lor, până când, într-o zi, vom realiza că am trecut tiptil la alt model de Narnia sau poate chiar în altă poveste. Şi vom privi miraţi cum copiii noştri îşi poartă deja pe umeri propria Narnia, doar a lor, nedeschisă nouă.

Dar până atunci, acum cum e la voi? Aveți o geantă-Narnia? Ce povești purtați în ea? Sacoşe de la MegaImage?