Continuăm să existăm

Doamna Poliana (nu îmi amintesc numele de familie) era profesoara mea de biologie din gimnaziu.

Îmi amintesc cã ne-a spus, printr-a 7-a sã fi fost, cã o sã aibã loc olimpiada de biologie şi ne-a întrebat care vrem sã mergem.

"Dan, Radu, Cristi..."enumera ea, zâmbind. A, vrei şi tu, Andreea? Şi tu, Cristina? Mbiiine, aproba ea cu scepticism, ca să nu spun cu scârbă.

Nu ştiu dacă ai mei colegi îşi mai amintesc de ea şi de atitudinea ei faţă de fete dar eu da, pentru ca nu am înţeles niciodată de unde scotea atâta dispreţ când ne privea, pe mine şi pe colegele mele. Mai târziu, am aflat că şi ea avea o fiică. 

Cam după vreo zece ani, o prietenă mă anunţa că e gravidă şi că speră să fie băiat, ca să îi fie mai uşor în viaţă, că fetele prea se chinuie. Din câte ştiam eu, viaţa ei fusese frumoasă până atunci. Dar cine ştie? Eu, însă, nu puteam fi de acord cu ea, pentru că eu cred în continuare că fetele sunt la fel de valoroase ca şi băieţii. 

Pe atunci, eu nu aveam copii dar când i-aş fi avut, fete mi-aş fi dorit să fie! Şi de aceea am fost convinsă că eu voi avea băieţi, pentru că îmi doresc prea tare o fetiţă :)

Au trecut anii şi am făcut nu una, ci două fetiţe. Despre ele mereu îi spun tatălui lor că, dacă ar fi fost băieţi, sigur aş fi zis că ar fi fost mai liniştiţi dacă erau fete :)

Şi am ajuns în luna martie, a anului 2017. Ştim cu toţii că la data de 8 martie a fiecărui an, întreg mapamondul sărbătoreşte femeia, ca un fel de recunoaştere a drepturilor şi capacităţilor ei egale cu cele ale bărbaţilor. Un fel de "binilii învinge. Toată lumea ştie, toate femeile ştie că binilii învinge!" (trademark Radio Guerrilla şi Tamango).

Şi în această lună dedicată delicatelor, ca să amintesc doar o mică parte din „mărţişoare”, am avut aşa:

- nenea din Parlamentul European care mustea de misoginism şi care a afirmat clar şi răspicat că femeile sunt mai slabe decât bărbaţii şi că ar trebui plătite mai puţin. Nu mai are rost să dau link. Oricum, nu ne-am ambalat prea tare, că era deja fumată. Tataie, vezi că a fost unu' înaintea ta, Napoleon pe numele lui de scenă, care zicea "Toate femeile sunt curve, cu excepţia mamei mele. Dar mama e şi ea femeie!";

- scandalul cu puşcaşii marini USA şi grupul de Facebook unde postau poze ale colegelor, poze făcute cu sau FĂRĂ acordul femeilor. Iar când scandalul a izbugnit, doar câteva femei au depus plângere. "You can grab them by the pussy!" Dacă preşedintele a zis, aşa facem!;

- investigaţia celor de la The Guardian despre cazul româncelor sclave în Sicilia, bătute, violate şi muncite până la epuizare. Eu nu am deschis articolul, că mă doare rău sufletul şi nu îmi vine deloc să râd;

- Amal Clooney o englezoaică cu origini libaneze, avocat de talie internaţională cu specializare pe Drepturile Omului (femei included) care a ţinut un discurs cu impact major, pe 9 martie, referitor la atrocitaţile îndurate de femeile din zonele afectate de războiul cu ISIS dar despre care ziarele şi televiziunile au găsit mult mai oportun să comenteze ce bine arăta ea în rochia galbenă, de firmă, pe sub care a început deja să se vadă burtica de graviduţă. 

Sunt convinsă că dacă ar fi avut jurnaliştii lu' peşte internaţional un diminutiv pentru "pregnancy" sau "pregnant", l-ar fi folosit în onoarea graviduţei, nu? Pai?!

Dar staţi, asta nu e tot! Căci Amal Clooney nu doar că arată ravisant în rochia ei galbenă, de designer, ci mai e şi soţia sex-simbolului hollywoodian George Clooney.

 "Ia zi, dragă, te ajuta faptul că eşti soţia lui Georgică, să atragi atenţia asupra problemelor pe care le semnalezi ca avocat pe Drepturile Omului?" ar fi întrebat-o jurnaliştii, într-un moment de vădită inspiraţie. Nu că "ar fi", ci chiar AU ÎNTREBAT-O!!! Doar că nu cu cuvintele astea mitocane. Ideea, însă, e aceeaşi. Din păcate.

În presa autohtonă, doar câteva cuvinte despre Cătălina Ponor, o gimnastă de aproape 30 de ani, care încă mai câştigă medalii la competiţii internaţionale, după ce a câştigat medalii pe la olimpiadele de gimnastică.

Mai puţin despre Simona Halep, despre Sorana Cârstea, despre Irina Begu, despre Cristina Vărzaru sau despre toate femeile românce sportive de performanţă.

Cât mai puţin despre femei şi despre performanţele lor, în general, nu doar în luna martie.

Cu toate astea, noi existăm în continuare.

Existăm şi când suntem igonorate chiar de persoanele de acelaşi sex cu noi, continuăm să existăm şi în umbra soţilor faimoşi sau acoperite total de văluri, continuăm să existăm şi în urma antrenamentelor sau a abuzurilor inimaginabile, continuăm să existăm şi dacă suntem alungate şi judecate, şi dacă suntem susţinute şi încurajate. Continuăm să existăm şi să dăm viaţă, chiar dacă afară e opt martie sau 14 octombrie. Continuăm să existăm, chiar dacă unii fac eforturi să nu ne vadă.

Şi continuăm să existăm chiar şi atunci când devenim invizibile pentru noi însene.