joi, 20 aprilie 2017

Limitele copiilor - The Sky Is The Limit

Sursa: noi


Când vine vorba de limitele pe care le impunem noi copiilor nostri, apăi The sky is the limit! Când vorbim în engleză. Dar avem şi varianta în română😉

Emmei de micuţă i-a plăcut căţăratul. Ce se mai căţăra ea pe pătuţul ei dacă voiam să merg la toaletă, să spăl vase, să fac orice care însemna să stea departe de braţele mele mai mult de 10 secunde. Nu m-am gândit niciodată că o să ajungă o dependentă de mine şi oricum, şi dacă m-aş fi gândit la asta, toate cărţile de parenting ziceau că nu, deci nu aveam de ce să îmi fac griji. Azi alerg după ea să o îmbrăţişez şi să o pup.
 
Şi uite aşa, am început eu să învăţ despre limitele mele şi limitele copiilor mei şi cum ele nu se potrivesc deseori dar este nevoie şi de limite ferme şi realiste de siguranţă (nu te urci pe acoperişul terasei sau al casei. Deocamdată 😀)

Am învăţat să deschid gura fără să îmi rostesc propriile limite, practic o sinteză a înţelepciunii milenare românti „Nu poţi, cazi!” şi mi-am lăsat copii să treacă singuri praguri, să urce trepte, să mai şi cadă. Ei treceau praguri de casă, eu treceam munţi de temeri. Ei urcau o treaptă, tensiunea mea urca mai multe. Întotdeauna alături de ei, foarte rar în locul lor. 
Şi, vă rog eu mult, nu îmi spuneţi că ai mei sunt mai agili, ai voştri sunt împiedicaţi. Nu îmi spuneţi asta mie, care am un copil care se împiedică, uneori, şi când face un pas.

Nici acum nu sunt liniştită când o văd pe Emma agăţată şi atârnată ca frunza în vânt dar nu i-am zis niciodata "Nu aşa, că tu nu poţi, eşti mică!" Am stat lângă ea şi am lăsat-o să vadă singură dacă poate. Am ţinut-o în braţe, i-am şters lacrimile, i-am pus plasturi roz cu mâţe negre şi i-am numit frustrările când mâinile ei erau prea micuţe să ajungă unde îşi dorea ea.

Și să vezi belea când a început şi Iris să vrea să se caţere aşa cum face Emma. Şi cum ea de multe ori nu poate, din cauza unei mici diferenţe de aproape doi ani şi vreo 20 de centimetri între ele, să vezi atunci "distracşăn"!
Ce să fac? Să îi spun Emmei să nu se mai caţere, că vede Iris şi vrea şi ea? Să îi spun lui Iris că ea e mică şi nu poate? Vă las să vă gândiţi! 😊

 La limite legate de comportament, m-am folosit de talentele mele de traducere şi adaptare iar expresia "The sky is the limit" este, la noi în casa, "Toata lumea trebuie să se simtă bine!" Nu vă speriaţi de buclucaşul „trebuie”, citiţi în continuare.

Am experimentat cu regulile şi limitele mai ceva ca ăia la Woodstock, le-am întins şi le-am modelat mai ceva ca pe plastilina home-made, până am învăţat să fim (destul de) fermi şi să ne oprim atunci când unul dintre membrii familiei nu se mai simte bine într-o anumită situaţie. „Negociere, limite şi alternative” este mantra mea zilnică. Work in progress.

Negociere: mâncaţi în living, insist pe mâncatul la masa însă Alternativă: putem face şi picnic pe jos dar -Limită: nu mergem cu mâncarea sus. Regula casei noastre. 

Citim poveşti. Ele vor nouă, eu vreau două, că deja e târziu şi am obosit. Le spun cu gura mea că am obosit. Rostesc balaurul NU mai pot, sunt şi eu om. Negociem, limităm, alternăm.

Scriem pe pereţi, e minunat, desene rupestre, abţipilduri hibernale în mijlocul verii, de ce nu? DAR lipim doar în living şi în camera voastra! NU pe hol (aici tot au trasat ele nişte cercuri - breaking bad, cum ar veni), nu în restul dormitoarelor, cu excepţia camerei voastre. Dezlanţuiţi-vă creativitatea în doar două camere! Challenge accepted!

Apropo's de creativitate, ce ne mai place pictura şi sclipiciul! La pictură le încurajez oricând, afară sau în casă, apa se absoarbe, preferabil nu în parchet, acuarelele se şterg, lipiciul la fel dacă facem şi colaje. E totul ok, fie vară fie iarnă, curg gârlă creaţiile pictate. Uneori fac fetele mele şi bodypainting. Exprimaţi-vă, mamă! Dar staţi aşa! Ce aveţi acolo? Sclipici? Nu!!!! Ăla vara, afară, în iarbă! Era să zic că puteţi să vi-l puneţi şi în cap dar nuuuu, nu (mai) cad eu în capcana asta!:)

Mergem la mall, la restaurant, la IKEA, în general în spaţii închise, unde le apucă bâzdâcul. Ok, vă înţeleg că aveţi chef să râdeţi, să vă jucaţi şi să vă distraţi dar aş vrea să nu ţipaţi în capul altor oameni, să nu daţi peste scaunele lor şi dacă se întâmplă asta, să vă cereţi scuze şi să evitaţi să se mai întâmple. 
Reguli de bun-simţ, nu vorbim de Sparta. 
La capitolul ăsta aş zice că stăm cel mai bine. Mai exagereaza ele cu ţipatul, că sunt copii şi se entuziasmează dar nici noi nu mergem la restaurante preţioase. Le ştim pe alea mai child-friendly şi mergem acolo. Pentru urlat şi dărâmat, au casa lor. Toata lumea trebuie să se simtă bine, cum spuneam.

Şi o regulă de aur pe care am învăţat să mi-o impun eu mie, în timp, este următoarea: eu fac regulile în casa mea. Când suntem în vizită, e mai bine să o las pe gazdă să le facă.

"Emma, te rog, nu mai sări pe canapea!"
"Las-o să sară, e OK!" 
"Mmmbiiiineeee!"

Acesta e un exemplu aleatoriu. Tot nu mă pot abţine să le dau copiilor nişte „indicaţii” de bun-simţ, zic eu, când suntem în vizită. Dar dacă aud de la gazdă "Lasă, că e copil/se spală/se şterge/se coase/se repară!" am tăcut. Dacă nu degenerează situaţia şi se pun copiii în pericol. Altfel, toată lumea trebuie să inveţe să îşi cunoască limitele şi să le comunice celor din jur.

Cel mai greu a fost să îi conving pe bunici să le pună limite (dar au reuşit să o facă şi pe asta), cel mai uşor şi plăcut e cu prietenii cu care ne vizităm. Unii dintre ei m-au făcut pe mine să înţeleg că limitele pe care eu le vedeam a fi normale când mergeam în vizită erau normale doar în capul meu. 😊
  
E greu, epuizant şi enervant. E greu să îţi recunoşti limitele, să le accepţi şi să (încerci să) nu le transmiţi mai departe copiilor (tăi). Sau, din contră, să înveţi să le impui, la nevoie.
Norocul nostru e că limitele pot fi elastice până la cer!😉


7 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Interesant cu limitele astea. Eu am ocazia aproape zilnic sa aud ca nu-i pun destule limite si ca face numai ce vrea ea. Ideea dupa care ma ghidez este sa reduc folosirea lui "NU", pentru momentele cand chiar conteaza, nu doar pentru ca mi-e lene mie sau ma deranjeaza din ce faceam (ca de exemplu sa scriu acest comentariu - incercare esuata mai devreme). Dar prea multe limite cred ca dauneaza pe termen lung :) sunt niste bariere pe care invatam de mici sa ni le punem si apoi ne chinuim ca adulti sa le dam jos ...

      Ștergere
    2. Da, si eu evit sa spun NU. Incerc sa reformulez, sa dau alternative, sa las NU-ul pentru situatii in care NU chiar se impune.

      Ștergere
  2. Presupun ca nu a cazut in cap (din nou)! ��

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alea doua semne de intrebare reprezinta un emoticon pupacios, dar noh, s-o fi rusinat 😅

      Ștergere
    2. Pup si eu Casuta Fericita! <3
      Despre Emma pot doar sa iti spun ca ii place sa testeze limitele, dupa cum o stii :))

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.