Ce zice la carte: azi despre competiţie şi manipulare

Foto: arhiva personală

Eu nu sunt o fire competitivă. Cred că e loc sub soare pentru toți.

Că am participat și eu pe la olimpiade, când eram la școală, e altceva. Dar la două materii chiar mi-a plăcut să merg. 

Cu toate astea, eu nu încurajez la copiii mei decât competiția cu ele însele, și când spun “încurajez”, exagerez mult.

Dar nu-i nimic, își fac ele singure propriile competiții: cine se cațără mai repede, cine aleargă mai repede, cine găseşte cele mai multe/frumoase/mari scoici și, preferata mea, cine o iubește mai mult pe mami.

Și să vezi competiție acolo. Bătălia cuvintelor, etapa pe copilăria mică. Ăia care se duelau la "Yo mama" erau praf pe lângă fetele mele.

Cum să vă explic? Imaginaţi-vă așa: lumina aia caldă despre care ziceam aici, miros discret de liliac, eu ca o regină-mamă, îmbrăcată cu fast într-un tricou murdărit de miere de Iris și jeanşi pătați cu compot de Emma, deci eu-regina-mamă stau înconjurată de aceste două micuțe prințese războinice, ce-și declară iubirea fără hotar de mumă (BuddhaBar în surdină, vă rog!)

  

"Eu te iubesc mai mult, mami!"

"Ba eu te iubesc și mai mult, mami!"

"Eu te iubesc cel mai multul multului!"

"Eu te iubesc infinit!"

Zâmbete, mângâieri, mi se aranjează părul, mi se netezesc (sau şterg, după caz) hainele, mi se fac masaje locale, mă simt iubită. I’m the Queen of the World! strig în gând către supuşii mei imaginari. Absolut imaginari!

"Ok, fiecare mă iubește în felul ei și fiecare știu că mă iubește mult. La fel cum vă iubesc și eu pe fiecare dintre voi."

"Daaa, te iubesc!"

"Eu, eu te iubesc!"

"Haideți, o ajutați pe mami să strângă [fill in the balnks]?"

Muzica de relaxare în surdină se oprește brusc, parfumul de liliac dispare, eu mă uit rapid și cu disperare prin casă, poate văd pe unde a intrat sconcsul, că le văd pe fete schimonosindu-se la față grav. Eu stau mai prost cu mirosul dar sigur le pute ceva de se strâmbă așa!

Dau să le rog să mă ajute să găsim orătania împuțită, ca să o dăm afară, când le aud:

"Să strâng?! Aahhh, ce obosită sunt, mami!"

"Nu am chef acum de strâns! Mă duc să sar în trambulină! Să ne faci cafeluţă!”

Eu, ca o mamă modernă ce mă găsesc, în #valtoareamintii şi cu capul plin de teorii despre #parentingneconditionat, #pedepsițiprinrecompense , #parintilinistitifratifericiti și alte asemenea cărţi de căpătâi, le privesc cum ies din casă, lăsând în urma lor toate cuvintele care până acum două minute aduceau parfumul ăla de liliac și buddha bar playlistu'.

Ele se joacă afară, eu strâng jucăriile din casă. Nu ştiu de ce îmi vine în minte #mitulcopiluluirasfatat dar gândul îmi dispare la fel de iute cum a venit.

"E gata cafeluța, mami?" deschide Emma ușa ca o furtună.

"Păi nu, mai întâi trebuie să strâng jucăriile astea, să nu ne împiedicăm de ele și să ne lovim!"

"Aaaa, eu vreau cafeluțaaaaaa!" poruncește iar mica prințesă.

Mă întreb în treacăt cine a pus muzică de suspans din filme horror în capul meu. Trag aer în piept și zic:

"Avem două variante: ori mă ajutați cu strânsul și apoi vă fac repede cafeluța, ori așteptați puțin, să strâng eu aici. Sau le strângeți voi și eu fac ce mi-ați cerut."

Iată, deci, trei variante. (La olimpiadă la mate mergeam obligată.)

Răspunsul lor e întotdeauna variat și mereu surprinzător.

Când, în sfârșit, le aduc laptele spumat cu vanilie (doar nu credeați că le dau cafea, nu? Încă nu!), le dau câte un pupic și le aud din nou:

"Eu te iubesc cel mai mult, mami!"

"Ba eu te iubesc, mami!"

Muzica de suspans din filme horror dă să-mi cucerească neuronii rămași după cele două sarcini dar inima îi spune să tacă, am doi copii sănătoși, gălăgioși, energici, curioși, veseli și epuizanți, tantrumoși și iubitori. Adică normali. Cu cine să concureze ei și de ce?

P.S. Cărţile menţionate în glumă dar pe care le recomand cu toată seriozitatea sunt:

Vâltoarea minţii 

Parenting necondiţionat 

Pedepsiţi prin recompense 

Părinţi liniştiţi, fraţi fericiţi 

Mitul copilului răsfăţat 

Ştiu că nu ne putem creşte copii „din cărţi” dar suntem nu doar liberi, ci şi datori să ne informăm cât mai bine, să ne ascultăm inima şi să facem cum simţim că este mai bine, astfel încât toţi membrii familiei noastre să se simtă iubiţi şi respectaţi.
Atenţie: parenting necondiţionat nu înseamnă să nu le punem copiilor limite, chiar dacă umblă vorba că the sky is the limit ! 😉