Săptămâna altfel: minim de bun-simț

Dragi părinți, e minunat că trăim vremuri în care putem tăia eticheta de pe orice haină am dorit să cumpărăm, pe care am găsit-o ușor doar mergând la mall-ul din cartier sau făcând câteva clickuri naționale sau internaționale.

Este îmbucurător că putem călători tot mai ușor cu avionul și că ai noștri copii călătoresc cu avionul de la vârste fragede, spre deosebire de generația noastră în care cei care au zburat înainte de majorat erau excepții.

Este fantastic faptul că azi, atât noi cât și copiii noștri avem acces atât de ușor la tehnologie de vârf iar noi, părinții, avem acces la informații despre psihologia copiilor, despre cum le funcționează mintea, despre procesul lor de creștere şi dezvoltare.

Apropo's de creștere, mai exact despre buna-creștere aș vrea să vă spun câteva idei azi.

Am văzut în aeroport atâția copii de familii române care nu erau lăsați să facă doi pași de lângă părinți, deși se plictiseau și urmau să se îmbarce la zboruri lungi. În mod special, nu erau lăsați să vorbească sau să râdă mai tare. În aeroport, da?

Și atunci, dragii mei, de ce la Operă, la teatru, la cinema, la balet, nu doar că nu îi atenționăm când vorbesc tare, fac gălăgie și deranjează, ci le şi răspundem cu vocea setată pe același volum?

 

Când copiii urmăresc un spectacol de balet, sunt și eu curioasă de ce i-ați adus acolo? Vouă ce emoții vă trezește baletul? Ați putea urmări un spectacol și dacă nu ați știi dinainte povestea? 

Pentru că unora ne ajunge doar să privim un dans, fără să o auzim pe mama de pe rândul din spate povestindu-le cu voce tare ce se întâmplă în fiecare moment al spectacolului de balet copiilor ei de 8-10 ani.

Cum am vrea ca ai noștri copii să își dezvolte imaginația dacă noi nu știm când să tăcem și să îi lăsăm să observe? Să observe spectacolul, să observe ce simt ei, să observe dacă le place. Că poate nu le place la balet și îi chinuim degeaba.

La fel și la film, nu e nevoie să le povestim noi acțiunea în timp ce o văd și ei! Nu e nevoie să le  atragem noi atenția că uite, cutare personaj s-a supărat! Și mai ales: fiți atenți, cu devărat atenți, la dorințele copiilor! Au vrut ei să meargă la film/teatru/[completați voi] sau i-ați anunțat din mers că "Azi mergem la X!" ?

Să vă spun și un secret: putem vorbi cu copiii noștri în timpul spectacolului, dacă ei au întrebări! Dar putem vorbi în șoaptă, la urechea lui și să îl rugăm și pe el să facă la fel.

Bineînțeles că ei vor uita și se vor trezi vorbind tare dar nu-i nimic, le reamintim că la spectacole se vorbește în șoaptă, pentru că  oamenii de pe scenă au repetat sute de ore pentru ca noi să ne bucurăm de această oră de spectacol și,  în semn de respect pentru munca lor și pentru publicul lor, noi păstrăm liniștea, vorbim în șoaptă dacă avem ceva de întrebat și apoi ne concentrăm la spectacol. 

Și cum ne concentrăm noi așa pe spectacol, nici nu vom mai observa cât am mâncat, dacă am venit cu pufuleți, pop-corn, chips-uri la noi. Și apoi ne vom mira de ce avem copii supraponderali.

Unele săli de spectacol permit accesul cu pop-corn și tâmpenii băuturi carbogazoase. Altele, nu. 

Și mare mi-a fost mirarea când mi-a povestit un tătic cum a auzit un cadru didactic mustrându-i pe cei de la Opera Comică pentru copii, că nu au pop-corn și că ar trebui să aducă așa ceva, că acolo vin mulți copii și trebuie să mănânce și ei ceva!

(La Opera Comică, înainte de a începe orice spectacol, se menționează clar că, în timpul spectacolului, nu se mănânca!)

Încă o dată vă întreb: pentru ce aducem copiii la spectacole, fie ele de operă comică pentru copii, de balet, de teatru, la film etc.? Ce ne dorim să învețe ei de acolo? Vă gândiți vreodată la actul cultural în sine când îi aduceți?

"De ce au început să le crească urechi de măgar, mami?"

"Pentru că nu au ascultat de mamele lor și nu au făcut cum au spus ele!" comenteaza tare, în spatele meu, mama și copiii ei.

De aceea insist azi cu întrebările pentru că...voi vă ascultați vreodată când vorbiți?