marți, 6 iunie 2017

Nuanţe din viaţa mea: Terapia prin artă

Colaj de grup




E o zi mohorâtă de sfârşit de ianuarie. Sunt în drum spre prima şedinţă de Terapie prin Artă şi mă gândesc cum am avut eu media 7 la desen, în şcoala generală. Aceeaşi şcoală în care, câţiva ani mai târziu, lucrarea desenată de mama şi pictată de mine a fost ridicată în faţa clasei şi dată drept exemplu de peisaj de toamnă ideal, realizat de sora mea, şi ea elevă a aceleaşi profesoare. Văd ironia, ştiu că terapeutul cu care urmează să mă văd, Ramona, a insistat că nu contează dacă am sau nu talent la desen dar asta e ceea ce simt acum.

Îmi doream demult să ajung să fac terapie dar lucrurile nu se legau şi nu aş fi crezut că se vor lega tocmai într-un domeniu la care eram atât de stângace, dar ştiţi cum se spune: nu rezultatul ei, ci călătoria este importantă.

Aşa cum îi spune şi denumirea, Art Terapia este o formă de terapie prin intermediul artei (dans sau, în cazul meu, pictură/desen). Eu am ales să fac terapie de grup şi fac parte dintr-un grup de cinci femei, toate cu copii (relativ) mici, toate aflate într-o miraculoasă călătorie de cunoaştere a sinelui.

Pe parcursul a zece şedinţe, desfăşurate bilunar, am privit în sufletele noastre şi ne-am transpus emoţiile în linii, culori, forme şi nuanţe, gândindu-ne la „Culorile şi influenţa lor asupra noastră”, „Casa – Copac - Persoană”, „Spaţiul în care trăim – Lucrurile care ne înconjoară”, „Harta prezentului – Unde mă aflu”, „Autoportret – cine sunt eu”, „Care sunt calităţile mele”, „Amintiri din copilărie”, „Binele şi răul”, „Spaţiul personal” iar la final am făcut împreună un „Colaj de grup” foarte inspirat, zic eu.

Sunt onorată că aceste cinci femei, alături de Ramona, m-au lăsat să fac parte din viaţa lor şi mi-au permis să privesc printr-o fereastră colorată în sufletul lor. Le-am privit forţa, veselia, vulnerabilitatea, calmul şi feminitatea şi am oglindit cum am putut eu mai bine ceea ce am primit de la ele.

A fost un angajament din partea noastră, faţă de îndrumătorul nostru, Ramona Neagoe şi mai ales faţă de noi însene, pentru că nu întotdeauna a fost uşor să dăm glas şi să facem faţă emoţiilor, sentimentelor, trăirilor pe care le-am experimentat în timpul celor trei ore de terapie prin artă ale fiecărei şedinţe la care am participat. 

Pentru mine, terapia prin artă a fost o provocare. Contrar aparenţelor, mie nu îmi este uşor să mă expun, să îmi las la vedere temerile şi vulnerabilităţile, rănile şi regretele. Însă aici nici nu a fost nevoie să fac acest lucru verbal. Gândurile şi revelaţiile au început să vină de la sine în timp ce desenam şi coloram iar partea şi mai bună este că le-aş fi putut ţine pentru mine, nu era nevoie să le împărtăşesc cu colegele mele, dacă eu nu mă simţeam confortabil cu acest lucru. Însă, după cele 45 de minute pe care le aveam la dispoziţie pentru a lucra pe tema zilei, când ne strângeam toate şi stăteam fiecare cu lucrarea ei, să vorbesc despre ceea ce realizasem şi simţisem în timp ce făcusem acel lucru mi se părea o urmare firească a procesului. 

Pe rând, fiecare ne prezentam lucrarea, vorbeam despre ea, cum a fost să lucrăm pe tema dată, ce am simţit, cum ne-am simţit iar Ramona ne ghida cu tact şi inteligenţă, punându-ne şi ea întrebări despre lucrare. Nu ştiu ce îmi plăcea mai mult: partea în care îmi prezentam eu lucrarea sau partea în care celelalte participante îmi puneau întrebări la care nu m-aş fi gândit sau îmi spuneau ce văd ele şi îmi ofereau o altă perspectivă asupra propriului meu univers.

După fiecare şedinţă de terapie prin artă am simţit că s-a mai aşezat o piesă în puzzle-ul vieţii mele, s-a mai luminat câte un aspect, am mai găsit ceva la care să mă gândesc, la care să lucrez, de care să mă bucur.

Nu voi spune aici concluziile mele intime după aceste prime cinci luni de terapie prin artă dar pot spune din toată inima că să o cunosc şi să lucrez alături de Ramona şi de colegele mele de grup a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întîmplat anul acesta. Iar anul este de-abia la jumătate!
Cu siguranţă ne vom reuni la toamnă, pentru a continua să lucrăm împreună!

Ramona Neagoe este o femeie luminoasă, cu ochi mari şi frumoşi, este mamă de trei fete cucuiete, artist plastic şi terapeut
, membru al Asociaţiei Române de Terapii Expresive (A.R.T.E.)

Pe Ramona o găsiţi aici. Puteţi face atât şedinţe de grup cât şi şedinţe individuale de terapie prin artă sub îndrumarea ei. De asemenea, Ramona organizează ateliere de art terapie pentru copii.

În final, v-aş fi recunoscătoare dacă aţi împărtăşi acest articol cu cât mai mulţi prieteni. Poate Art Terapia este acel "ceva" căutat îndelung, chiar fără să ne dăm seama.

Sharing is caring!








5 comentarii:

  1. foarte interesant! si mie imi place sa desenez si sa colorez mandale, tot ca un fel de art- terapie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si eu fac pe acasa tot felul de desene, mai ales cu fetele si e bine si e un mod extraordinar de a ne conecta!
      Si mi-a placut si la Ramona, cand incepeam sa desenez gandindu-ma la o anumita tema. A fost foarte relevant procesul, cum am spus si in articol.

      Ștergere
  2. Ma bucur sa aud asta Provocari Pozitive! Mandalele, dar nu numai aceastea, sunt instrumnete de cercetare, centrare si explorare interioara. Sunt minunate si folositoare ca si metoda de relaxare, atunci cand le folosim acasa, dar pot fi si mai utile atunci cand sunt lucrate sub indrumare profesionista, si aici ma refere la insotirea in prezenta unui art-terapeut cu formare si experienta:))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ramona, asa este, chiar am gasit niste workshopuri de dezv personala prin pictura de mandale si intentionez sa merg.Jung m- a pasionat din facultate, dar am redescoperit recent psihologia mandalelor :).

    RăspundețiȘtergere
  4. Provocari pozitive, ma bucur ca te-am descoperit! :)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.